Nici nu se uscase bine cerneala pe actul de naștere al „Coaliției Naționale pentru România”, că o primă sămânță de scandal a fost semănată de veșnicul Raed Arafat. Un personaj depășit clar în situații critice, dar care a reușit să „supraviețuiască” interminabilului șir de gafe și eșecuri pe care DSU și le-a trecut în jenantul palmares al ultimilor ani. Concret, Partidul Social Democrat a fost obligat să anuleze evenimentul de prezentare a programului de guvernare, pentru că nu a primit avizul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, care este condus de dinozaurul Raed Arafat, aceeași instituţie care a permis fără obiecții desfăşurarea Congresului PNL, la care au participat 5.000 de persoane.
Toată supărarea a venit de la o prevedere tardivă a Hotărârii CNSU nr. 105/19.11.2021 care, într-un mod greu de catalogat, obstrucționează inclusiv accesul românilor la ceremoniile dedicate Zilei Naționale. Bunăoară la Târgoviște, potrivit programului transmis de Prefectură, la ceremonialul militar și religios din Piața Tricolorului, care va avea loc miercuri, 1 Decembrie, începând cu ora 11.00, numărul maxim al participanților va fi de 200 de persoane.
Ceva de domeniul absurdului! Este halucinant și revoltător să le fie interzis oamenilor simpli să participe la un asemenea eveniment! Sigur, Prefectura Dâmbovița nu poate fi culpabilizată pentru ce au hotărât niște capete seci de la București dar, întrebăm și noi, ca niște cetățeni onești, cu drag de țară și simț al responsabilității:
- În numărul maxim de 200 de persoane permis, intră și militarii din garda de onoare, jandarmii și pompierii care vor defila exclusiv în aplauzele șefilor de deconcentrate și delegațiilor partidelor politice? Sau se încalcă pe undeva cu bună știință hotărârea anterior pomenită?
- Cine va sta să-i numere pe participanți, să iasă totul „la virgulă”?
- Dacă tot nu va fi auditoriu, de ce a mai fost lăbărțat programul cu secțiunea „Rostirea alocuțiunilor”? Nu este pe undeva comic să-și vorbească invitații unii altora despre semnificația MARII SĂRBĂTORI de la care au fost excluși românii iubitori de țară și cu respect pentru valorile naționale?
Nu ne facem iluzii că vom primi răspunsuri la aceste întrebări evident pertinente. Mergem totuși un pic mai departe și afirmăm că e timpul ca Raed Arafat să fie pus pe liber, să se poată bucura de pensie. Și poate că nu ar fi rău ca o sugestie în acest sens să plece chiar de la Târgoviște, o capitală în care mulți stăpânitori și-au găsit nemurirea sau, după fapte, decăderea!
P.S. Cu tot respectul dar, fără participarea publicului, ceremonia apare mai de grabă ca un eveniment privat decât unul public și îți va atinge foarte puțin spre deloc scopul enunțat în program, respectiv „evidențierea tradițiilor glorioase ale poporului român și a rolului acestora în formarea istoriei naționale.”