Acasă NAȚIONAL Iarna, de la bucuria copiilor la coșmarul facturilor

Iarna, de la bucuria copiilor la coșmarul facturilor

de adrian

După distrugerea, practic demolarea efectivă a industriei, laolaltă cu economia centralizată, România a ajuns nu numai subjugată importurilor dar și extrem de vulnerabilă la orice schimbare pe piața energiei, cu costuri materiale uriașe. Trăind într-o țară bogată în resurse dar tributară corupției, dezinteresului și incapacității conducătorilor politici, plătim mai mult pe de o parte în urma  scumpirilor în lanț, generate de majorarea tarifelor  energiei pentru agenții economici, pe de alta asistăm la sărăcirea efectivă a milioane de familii, sub povara facturilor uriașe la încălzirea pe timp de iarnă. Peste toate se așterne, fără să țină însă de cald, populismul găunos, neproductiv, care nu are altă rezultantă, afară de o  rezolvare parțială de moment, decât perpetuarea unui cerc vicios.

Așa am ajuns în situația în care milioane de români așteaptă iarna și sărbătorile, nu cu bucurie ci cu teama că nu se vor descurca, că nu vor face față cheltuielilor. Lemnele de foc s-au scumpit de câteva ori în ultimii ani,  sistemele de încălzire  centralizată, pe acolo pe unde au rămas funcționale, dau rateuri, iar proprietarii care au centrale termice de apartament tremură și ei de indignare văzând cu cât au crescut facturile la gaze. Pentru că nu este la îndemâna oricui să achite fără să clipească, facturi cu 60-70% mai mari, după ce au investit două-trei mii de euro tocmai pentru un plus de confort și pentru a plăti mai puțin în condițiile în care nu există pierderi. Plus că milioane de familii au fost practic forțate să recurgă la această, soluție după ce proasta gestiune și hoția au falimentat cele mai multe dintre societățile de termoficare.

Și mai este un motiv de indignare. În timp ce fiecare dintre noi plătește mai mult iar fiecare mare oraș are propriul tarif la gigacalorie, prețul final plătit de consumatorii casnici variind destul de mult, avem exemplul capitalei, adică al zonei cu cele mai mari venituri pe cap de locuitor  din țară, unde facturile la încălzire nu au fost majorate cu un leu de zece ani de zile. Și mai clar, indiferent de venituri, bucureștenii plătesc cel mai mic preț pentru energia termică, deși costurile de producție și distribuție sunt cele mai ridicate din țară. Vorbim despre cea mai mare  subvenție la încălzire, de care beneficiază toți, de la pensionari și cei plătiți cu salariul minim pe economie și până ștabii cu mii de euro pe lună. Iar mare parte din subvenție vine de la bugetul de stat, fiind evident tratamentul preferențial de care beneficiază locuitorii capitalei, care plătesc mult mai puțin pentru încălzire decât clujenii, băcăuanii, ieșenii și așa mai departe. Ca dovadă cifrele oficiale din   2020, an în care sistemul centralizat de termoficare din București a avut pierderi tehnologice de 36,63%, undeva la peste 1,65 milioane de gigacalorii, însumând aici pierderile pe rețelele magistrale și pe cele din punctele termice și rețelele secundare, cu 15% mai mult comparativ cu anul precedent. Calcule simple arată banii plătiți de la  buget pentru subvenționarea facturilor la termoficare  pe cinci ani ar fi suficienți pentru înlocuirea vechilor rețele și eliminarea pierderilor, plus că au fost și sunt fonduri europene tocmai pentru asemenea proiecte. Nu există însă pricepere și nici interes din partea politicienilor, cărora le convine mai mult să plătească pomeni din bani publici decât să construiască ceva durabil.

You may also like

Lasă un Comentariu