Primăria Selaru îi informează pe agricultorii din comună că a fost modificat Ordinul de Ministru, iar înștiințările către administrațiile publice locale, privind culturile calamitate în proporție de peste 30% se pot depune și prin mijloace electronice de transmitere la distanță, nu doar în format fizic.
Totodată se aduce la cunoștința fermierilor procedura premergătoare acordării despăgubirilor pentru culturile agricole calamitate de secetă. Astfel, utilizatorii de terenuri cu destinație agricolă, înscriși în evidențele APIA, ale căror suprafețe de culturi au fost calamitate în procent de peste 30%, trebuie să depună înștiințări scrise la UAT-ul pe a cărei rază se află terenul, în format fizic sau prin mijloace electronice de transmitere a distanță. Data limită este de 1 august, inclusiv, pentru culturile înființate în toamnă, respectiv 15 august pentru celelalte culturi.