Proprietarul celor două clădiri în care au funcţionat capacităţi de producţie ale fostei Uzine de Utilaj Petrolier, situate pe Strada Arsenalului nr.14, va plăti anul acesta impozit local de şase ori mai mare comparativ cu 2019. Potrivit unei hotărâri votate în ultima şedinţă ordinară de consiliu local, impozitul a fost majorat cu 500%, demers permis de lege în cazul imobilelor neîngrijite, ajunse în stadiu avansat de degradare. Hotărârea a fost aprobată după efectuarea demersurilor legale, inclusiv notificarea şi somarea proprietarului – o firmă din Cluj- pentru a intra în legalitate. Astfel, dacă anul trecut impozitul datorat pentru cele două clădiri şi terenul aferent a fost de 30337 lei, în 2020 proprietarul va avea de plată suma de 182022 lei.
Cele două clădiri, situate în spatele Penny Market din centrul Târgoviştei, au valoare de patrimoniu, fiind practic primele hale de producţie ale Arsenalului Armatei, înfiinţat în urma unui decret din 1864 al domnitorului Alexandru Ioan Cuza. În anul 1872, fabrica a fost reorganizată și echipată cu utilaje necesare producției tunurilor și afeturilor. La 18 decembrie 1876 a fost închisă, fiind transformată în depozit printr-un decret al regelui Carol I. A devenit un depozit central de artilerie în anul 1887 iar prima unitate de tancuri a Armatei Române, înființată în anul 1919, a avut cazarma la Arsenalul Armatei din Târgoviște. După al doilea război mondial, aici a fost înfiinţată Uzina de Utilaj Petrolier.
Impozit de şase ori mai mare pentru proprietarul clădirilor fostului Arsenal
166