luni , 14 octombrie 2019
Home / CELE MAI CITITE - SĂPTĂMÂNAL / În America, precum la fântâna de leac…

În America, precum la fântâna de leac…

După premierul Viorica Dăncilă şi preşedintele Klaus Iohannis a plecat în Statele Unite ale Americii, în vizită oficială. Sincer vorbind, este clar pentru toată lumea că Washington-ul a ajuns un fel de Mecca, unde toţi politicienii mai mărunţi ai lumii caută să pună piciorul, să-şi sporească binişor capitalul de imagine, dar ce au ajuns să facă ai noştri lideri din traversarea Atlanticului frizează ridicolul. Pentru că, în timp, s-a generat falsa impresie că cei agreeaţi de Unchiul Sam sunt numai buni să conducă poporul român, unul ca Dragnea a făcut o obsesie din a ajunge în SUA. Vis realizat numai în parte şi pe bani grei, când acoliţii i-au cumpărat un loc la banchetul prilejuit de învestirea lui Trump în cea mai râvnită demnitate de pe planetă.

Revenind la subiect, președintele Klaus Iohannis și-a  început marți vizita oficială în SUA, la New York, unde a condus delegația României la a 74-a sesiune a Adunării Generale a ONU şi a participat la recepția tradițională oferită de președintele SUA Donald Trump și Prima Doamnă. În aceeaşi zi, Iohannis a luat parte la recepţia oferită de Uniunea Europeană în onoarea șefilor de delegații.  În fine, în calitate de șef al delegației României, a susținut miercuri, 25 septembrie,  o declarație națională în plenul Adunării Generale, în a doua zi a segmentului la nivel înalt al dezbaterilor generale şi a participat la Forumul Politic la Nivel Înalt (High Level Political Forum) pe tema „Accelerarea implementării Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă

Și Viorica Dăncilă a plecat într-o vizită în SUA, mai lungă dar şi cam învăluită în …ceaţă. A ieşit deja un mic scandal după ce Camera Americană de Comerţ din România a anunţat că nu are nicio legătură, deplasarea fiind efectuată la invitaţia unei organizaţii cu denumire asemănătoare. Punctul forte ar fi trebuit să fie  întâlnirea cu vice-președintele SUA, Mike Pence dar socoteala de acasă nu s-a potrivit cu aceea din Washington. S-au adăugat  în  schimb întâlniri cu un primar obscur şi reprezentanții unor comunități evreiești…   Iar dacă Eugen Teodorovici (Finanțe) a semnat un acord de împrumut cu Banca Mondială, în valoare de 500 milioane de dolari, n-a justificat nimeni deplasarea destul de costisitoare a celorlalţi miniştri, anume Gabriel Leș (Apărare), Sorina Pintea (Sănătate), Alexandru Petrescu (Comunicații)  și Ramona Mănescu (Externe).

Previzibil, la întoarcere, fiecare se  laudă cu “eforturile depuse”, ce şi cât a făcut pentru ţară, fabulând şi colorând strident realitatea. Anume că, exceptând obligaţia preşedintelui, de reprezentare oficială a României, ceilalţi au cam fost la plimbare. Şi asta nu este totul: urmează să facă o deplasare în SUA şi Dan Barna iar Klaus Iohannis va mai da o tură, în luna octombrie, aşa, să moară ceilalţi de necaz.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *