Președintele Comisiei de politică externă a Senatului României l-a primit pe ambasadorul american Daniel Fried. Senatorul Titus Corlățean l-a caracterizat drept „un profesionist al diplomației Statelor Unite ale Americii”, care a activat în cadrul Departamentului de Stat, între altele ca Asistent al Secretarului de Stat pentru afaceri europene și euroatlantice, la NSC etc, atât sub administrații Republicane, cât și Democrate, în prezent angrenat în activitatea Consiliului Atlantic.
„O discuție profesionistă, care mi-a permis să înțeleg mai nuanțat evoluțiile, mijloacele și obiectivele urmărite de Administrația Republicană de la Washington D.C., dar care i-a pus în evidență ambasadorului american și mizele și interesele României, în actualul context regional și euro-atlantic. Pe scurt, interesul României vizează menținerea unui parteneriat strategic solid cu SUA, prezervarea, cu concesii reciproce, a unei relații transatlantice cu caracter strategic și o soluție de pace în regiune care să fie inclusivă. Un punct special de preocupare ascensiunea antisemitismului, inclusiv în România. Nu în ultimul rând, Republica Moldova...”- a notat senatorul Titus Corlățean.