402
A fost spaimă mare miercuri noapte la Glod, unde o casă a fost distrusă aproape în totalitate de flăcări.
Alarma s-a dat în jurul orei 23:00 iar Garda de Intervenție Fieni a acționat cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, Detașamentul de Pompieri Pucioasa cu o autospecială de stingere, iar Serviciul de Ambulanță Județean Dâmbovița cu un echipaj.
La sosirea echipajelor de intervenție incendiul se manifesta atât la acoperișul unei case pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați, cât și generalizat la un autoturism. A existat pericolul extinderii la locuințele din apropiere.
A fost identificat un bărbat cu arsuri la nivelul toracelui, acesta fiind transportat la spital pentru ingrijiri medicale.