Ec. Adrian Dumitru, managerul general al Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovița SA, a prezentat stadiul implementării celui mai mare proiect de infrastructură de apă și canalizare din istoria județului, într-o conferință de presă la care au participat Cornel Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, și Cristian Stan, primarul Municipiului Târgoviște. Adrian Dumitru a făcut un scurt istoric al derulării proiectului în valoare de 320 milioane de euro,finanțat din fonduri europene prin Programul Operațional Infrastructură Mare, amintind că Studiul de Fezabilitate a fost înaintat către Autoritatea de Management pe 5 decembrie 2019 și a ajuns la un grad de conformitate de peste 95% pe 3 septembrie 2020. În consecință se poate trece la următoarea etapă, anume începerea procedurilor de achiziții publice pentru contractarea proiectării și execuției lucrărilor. De altfel, conferința de astăzi a fost prilejuită de faptul că documentațiile pentru primele două loturi ale celui mai mare proiect de infrastructură pentru apă și apă uzată, din județul Dâmbovița vor fi încărcate în Sistemul Informatic de Achiziții Publice (SICAP), începând de mâine, 27 noiembrie 2020. Cele două contracte de lucrări de tip „proiectare și execuție” vizează realizarea de surse de apă, rezervoare, stații de clorinare, stații de pompare și aducțiuni.
Primul contract (CL01), în valoare de peste 6 milioane Euro, vizează localitățile: Târgoviște, Aninoasa, Șotânga, Vulcana Băi, Dragomirești, Tătărani, Văcărești și Perșinari și prevede lucrări în Gospodăria de Apă Priseaca, stație nouă de pompare la Teiș, în incinta Stației de Pompare în Gospodăria de Apă Vulcana Băi, reabilitări foraj și Stație Pompare în Gospodăria de Apă Dragomirești Sud, Gospodăria de Apă Lazuri, reabilitare foraj și Gospodăria de Apă Gheboieni (Tătărani) și conducte de aducțiune.
În ceea ce privește cel de-al doilea contract de lucrări, în valoare de aproximativ 10 milioane Euro, localitățile beneficiare sunt: Titu, Conțești, Răcari, Lungulețu, Potlogi, Odobești, Ciocănești și Slobozia Moară. Contractul presupune lucrări de extindere și reabilitare front captare Titu – Braniștea; reabilitare gospodării de apă existene la Titu, Lungulețu, Conțești, Răcari, Colacu, Pitaru, Slobozia Moară, Produlești; construcția unei noi gospodării de apă la Ciocănești și conducte de aducțiune. În total sunt 19 contracte de lucrări și șapte contracte pentru achiziția de echipamente, pentru care vor fi demarate procedurile de achiziții publice. De acest proiect vor beneficia locuitorii din 52 unități administrativ-teritoriale din județ, în care vor fi realizate și extinse sistemele de apă și canalizare. La finalul acestei investiții fără precedent în Dâmbovița , rețelele de apă canal vor acoperi 94% din totalul gospodăriilor.
În cadrul conferinței de presă, președintele CJD, Corneliu Ștefan, a transmis:
„Nu vreau să folosesc cuvinte mari, dar astăzi este un moment istoric pentru județul Dâmbovița, în care conducerea Companiei de Apă din Municipiul Târgoviște lansează caietele de sarcini pentru primele două loturi, pentru execuția acestor lucrări. Este un moment important, pe care dâmbovițenii îl așteaptă, este un moment important în care atât eu, în calitate de președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, cât și primarul Municipiului Târgoviște, Cristian Daniel Stan, și nu în ultimul rând, conducerea Companiei de Apă, am avut un singur obiectiv, acela de a demara acest proiect, de a debloca anumite probleme.
(…) Vreau să felicit conducerea Companiei de Apă, pentru cum a gestionat această perioadă grea privind acest proiect și vreau să o asigur că voi fi alături de dumnealor și de toți angajații, pentru a demara lucrările și bineînțeles, pentru a le finaliza”.
Primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan:
„Marcăm astăzi, practic, debutul ultimei etape, la ceea ce înseamnă faza de scoatere la licitație publică, inclusiv a contractului de execuție, pentru două secțiuni importante din acest proiect, în valoare de aproximativ 15 milioane de Euro. Este un proiect foarte important pentru județul nostru, foarte important pentru comunitățile locale, un proiect de natură să schimbe într-o măsură importantă ceea ce înseamnă confortul în multe unități administrativ – teritoriale în contextul în care, după implementarea cu succes a acestui proiect, avem rezolvată într-o proporție importantă problema apei, canalizării în județul Dâmbovița, pe un proiect cu o valoare fără precedent”.
Prin „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată, în județul Dâmbovița în perioada 2014 – 2020″, Consiliul Județean Dâmbovița, alături de alte 51 de unități administrativ-teritoriale, va beneficia de lucrări de reabilitare, extindere și înființare rețele de alimentare cu apă și canalizare.