Polițiști din cadrul Secției Nr. 3 Poliție Rurală Butimanu – Postul de Poliție Cojasca, în urma cercetărilor efectuate sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 37 de ani, din comuna Cojasca, suspect de comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Potrivit rechizitoriului, sâmbătă seara, în jurul orei 20:00, în timp ce se afla în comuna Cojasca, pe fondul unui conflict spontan, bărbatul a adresat cuvinte și expresii jignitoare unei femei de 66 de ani, din aceeași comună și a agresat-o fizic.
Ulterior, persoana vătămată a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Pe parcursul zilei de luni, 22 septembrie a.c., suspectul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, pentru dispunerea unei măsuri preventive.