Ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu, vede în informatizare cam singura rezolvare a problemei creşterii nivelului de colectare a taxelor şi impozitelor datorate statului de contribuabili. Este varianta optimă pentru a mai salva şi din timpul acestora dar şi pentru a reduce interacţiunea cu inspectorii Fiscului, de multe ori păguboasă pentru trezorerie, tentaţiile fiind extrem de mari. Şi pentru că, spune dl. ministru, lucrurile nu suferă amânare, va solicita Consiliului Suprem de Apărare a Ţării să declare informatizarea ANAF și a Ministerului Finanțelor proiecte de importanță națională. În acest fel, cele două aplicaţii ar putea fi realizate prin încredințare directă, procedură mult mai rapidă în comparaţie cu traseul clasic pentru achiziţii publice la o asemenea amplitudine.
Susţine dl. Câţu că CSAT este scurtătura în care ministerul încercă să ocolescă birocrația și funcționarii care nu-și fac datoria: “să avem acest soft, să conectăm ANAF la secolul acesta în câteva luni, sper ca în martie, aprilie. Sunt oameni care sunt acolo care par să vrea să facă doar rău României. Nu există nicio scuză, decât rea voință și poate și alte interese.” Nu îl contrazicem dar exprimăm opinia că nu este bine să generalizeze. Dacă ştie ceva despre anumiţi funcţionari, să dispună măsurile care se impun. O mai eficientă administraţie nu se face în faţa camerelor TV şi a microfoanelor. Ne tot aduce aminte că sistemul informatic de la ANAF nu funcționează, ceea ce , în opinia sa, este o problemă de securitate națională. Dar trage pe careva la răspundere pentru asta? Pune pe cineva să plătească pentru că a fost făcută o achiziţie proastă, păguboasă pentru statul roman?
“Costul nu pot să îl spun, dar veniturile pe care sperăm să le încasăm, dacă ne uităm în alte țări după informatizarea Autorității Fiscale, vorbim de zeci de miliarde de lei. Deci costul va fi nesemnificativ, comparativ. Banii au fost acolo tot timpul de la buget pentru informatizare și s-au cumpărat servere care stau pe holuri de trei ani de zile. Și de la Banca Mondială. Acolo au fost bani de la Banca Mondială și 30 de milioane de la buget”, a spus ministrul. Păi un început bun ar fi sancţionarea acelora care au plătit bani grei pentru nişte calculatoare care zac prin holuri şi magazii. A celor care au fost ori incompetenţi, care n-au fost în stare să folosească banii Băncii Mondiale, ori de rea credinţă.
Informatizarea, precum roata: n-o mai poate inventa nimeni astăzi…
188
postarea anterioară