duminică , 18 august 2019
Home / EDITORIAL / INOVAŢIE ÎN EDUCAŢIE: GRIJĂ MARE CA PROŞTII SĂ NU SE MAI SIMTĂ ÎN INFERIORITATE…

INOVAŢIE ÎN EDUCAŢIE: GRIJĂ MARE CA PROŞTII SĂ NU SE MAI SIMTĂ ÎN INFERIORITATE…

Cum s-a întâmplat şi la precedentele “debarcări” din funcţia de ministru, Ecaterina Andronescu a lăsat şi de această dată haos în urma sa. Amintim în primul rând de brambureala pe seama datei începerii anului şcolar. Timp de două săptămâni n-a fost clar dacă elevii vor merge la cursuri pe 9 sau pe 16 septembrie, motivele invocate fiind chiar ridicole. Toată spoiala a fost menită exclusiv să mascheze oarece interese, mai degrabă politice, atâta timp cât operatorii de turism au spus clar că nu pot avea foloase pe urma unei vacanţe anunţate cu o lună înainte. Ticăloşi nevoie mare şi ăştia: s-au apucat să vândă sejururi mai ieftine după 1 septembrie şi acum le pica prost prelungirea sezonului. Oricum, vorbim despre o bilă neagră pentru Ministerul Educaţiei.

Şi nu este nici pe departe singura minune lăsată “moştenire” de madam Andronescu: alături de alţi (i)responsabili din Educaţie a fost luată în calcul desfiinţarea calificativelor în primii ani de şcoală “ca să nu se simtă în inferioritate copiii mai puţin pregătiţi”. Calificativele ar urma să dispară, astfel încât elevii să nu aibă “senzaţia unei ierarhizări permanente în clasă”. I-auzi frate motivaţie. Păi ierarhizarea să fie dată după buzunarul părinţilor, după cât cotizează la fondul clasei , de Crăciun sau pe 8 Martie? La ce “senzaţie” vor încerca elevii foarte buni, puşi pe picior de egalitate cu proştii clasei nu s-au gândit politrucii care au venit cu asemenea tâmpenie?

Mai mult decât atât, din gimnaziu şi până la final de liceu elevii ar urma să primească doar note de la 4 la 10 şi toate aceste năzbâtii (ca să nu le spunem idioţenii) apar negru pe alb  într-un proiect de lege de peste 60 de pagini, care ar schimba radical sistemul de învăţământ.

„În loc să dăm o notă sau un calificativ care reflectă ceea ce ştie sau poate copilul facem o evaluare narativă care să descrie paşii făcuţi de copil şi cum ar trebui să se meargă de aici mai departe.- spune unul dintre iniţiatori. În loc de „insuficient”, de exemplu, învăţătorul ar trebui să-i arate şcolarului cum să rezolve mai bine cerinţele.” Păi până acum cine sau ce l-a oprit pe învăţător să-şi facă mai bine treaba?

 

Se mai doreşte ca notele 1, 2 şi 3 să dispară din catalog şi carnet şi limitarea notarii eşecului la nota 4. Nota 5 ar fi pragul de reuşită, cu 3 niveluri: 5 – 6 minimal, 7 – 8 mediu şi 9 – 10 superior. Oricât ar părea de bizar, una dintre propuneri se referă la susţinerea etapizată a examenului de Bacalaureat, la unele materii, pe parcursul anilor de studii. Adică un fel de teze la sfârşit de an, aşa, ca să nu mai primească şefii ministerului şi inspectoratelor şcolare bobârnace când pragul de promovabilitate nu trece de 65%. Să nu mai afle opinia publică de sutele de licee fără niciun promovat dar cu un sfert dintre profesori recompensaţi cu salarii de merit !

Din fericire mai sunt şi oameni cu capul pe umăr iar specialiştii în educaţie spun, la unison,  că un astfel de  sistem de notare nu i-ar mobiliza pe elevi, fiind doar o modalitate de creştere a gradului de promovabilitate.

Oricum, este treaba ministrului Breaz, cam agramat şi el,  să negocieze transformarea acestui proiect într-o nouă Lege a Educaţiei dar nu imediat, pentru că şi  acesta şi-a delegat  răspunderile unui secretar de stat şi a plecat în vacanţă. Ceea ce nu l-a împiedicat însă pe mult mai “prezentul” Orlando Teodorovici să-şi dea la rândul său cu părerea, în sensul că elevii au ore cam multe… Că doar le ştie pe toate, nu-i aşa?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *