Marți, 9 decembrie, Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu” din Târgoviște a găzduit o întâlnire interactivă în cadrul proiectului „Învață de la antreprenori”, inițiat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița, cu scopul de a familiariza elevii cu mediul real de business și cu lideri ai comunității economice locale, în cazul de față, Samy Numan – reprezentantul companiei NIMET.
„Discuția a deschis o fereastră către lumea industriei metalurgice, către parcursul profesional al unui antreprenor și către felul în care inovația, disciplina și curajul de a investi în oameni construiesc un business durabil.
Elevii au aflat atât despre activitatea uneia dintre cele mai importante companii din domeniul Industriei, cât și despre competențele necesare pentru a reuși într-un domeniu tehnic în permanentă transformare.
Dialogul sincer, exemplele practice și deschiderea cu care domnul Samy Numan a răspuns întrebărilor au transformat întâlnirea într-o experiență cu adevărat formativă.
Proiectul continuă să creeze punți de interes între școală și mediul economic, sprijinind orientarea profesională a tinerilor și cultivând o cultură antreprenorială solidă în rândul elevilor”, se precizează într-o informare de presă.