Marți, 14 august 2023, chiar în ziua de Sfânta Maria, la sediul PNL Dâmbovița a debutat proiectul educațional „Interferențe etnice și culturale”. Pentru început, participanții au învățat cum se desfășoară un interviu, după care li s-a dat ocazia să exerseze pe teren cunoștințele acumulate.
Proiectul se desfășoară pe tot parcursul săptămânii și este dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani, care vor avea ocazia astfel să cunoască istoria și tradițiile comunităților de romi și bulgari. Totodată, le va fi prezentată Biserica Catolică. Activitățile fac parte din Programul „Vacanță liberală”, inițiat de seniorii din partid și ajuns anul acesta la cea de-a doua ediție.
“Vom face o vizită la Muzeul Evoluției Omului și Tehnologiei în Paleolitic, la Asociația Romilor Pro-Europa, Biserica Romano-Catolică „Sf. Francisc de Assisi” Târgoviște și în gospodăria unui etnic bulgar: Florin Niță. Ne dorim să-i ghidăm pe copii pentru a cunoaște cât mai multe informații despre etnii, tradiții și obiceiuri. Totodată, vom încerca să dezvoltăm competențele de comunicare”, a explicat Iuliana Bor – coordonatorul proiectului.