Consilierul local liberal Dan Alexandru Tică, inspector școlar la ISJ Dâmboviţa, a prezentat într-o conferință de presă principalele date cu privire la debutul Semestrului II al anului școlar 2020-2021. De la bun început, acesta a precizat că situația pe scenarii de funcționare a unităților de învățământ din județ a fost stabilită pe baza datelor actualizate, furnizate de DSP Dâmbovița. Astfel, dintr-un total de 152 de unități de învățământ cu personalitate juridică, numai în școlile din patru comune – Văleni Dâmboviţa, Râul Alb, Bărbulețu și Crevedia, având cele mai mari valori ale indicelui ratei de infectare la mia de locuitori, activitatea se va desfășura exclusiv online. Pentru aceste localități se va aplica scenariul 3, adică vor merge la clasă doar preșcolarii și elevii din ciclul primar.
Alte 70 de unități școlare încep activitatea în scenariul verde, adică toți elevii și cadrele didactice se prezintă la clasă, și 78 în scenariul galben, ceea ce înseamnă că vor merge la școală elevii din ciclul primar și din anii terminali. În acele școli, vor învăța online elevii din clasele a V-a, a VI-a, a VIII-a, a IX-a, a X-a și a XI-a. Inspectorul școlar Dan Țică a mai precizat că 10.491 elevi sunt înscriși în aceste clase intermediare, 20.503 – elevi sunt în clasele primare, cărora li se adaugă 11390 preșcolari. În județ sunt aproape 3500 de elevi în clasa a VIII-a și 3.799 de elevi în clasele a XII-a și a XIII-a.
Elevii, preșcolarii și cele 4464 cadre didactice au la dispoziție un stoc de peste 2,3 milioane măști și 66000 litri de dezinfectant. Pentru accesarea de finanțare europeană, Inspectoratul Școlar Dâmbovița a depus un proiect pentru achiziționarea a 2,5 milioane de măști medicale, 35.000 de litri de dezinfectant și 800 de aparate pentru igienizarea spațiilor.