La Mănești anul începe bine pentru administrația publică locală- primar Constantin Alexandru, care bifează încă un proiect de succes. Investițiile realizate până acum în infrastructura de educație- școli și grădinițe, sunt completate acum cu un proiect deosebit. A fost predat amplasamentul și va fi construită prima creșă din comună, obiectiv necesar și așteptat cu interes de familiile tinere, care au acum un motiv în plus să rămână acasă.
„Sunt fericit să vă anunț că s-a semnat procesul verbal de predare către firma câștigătoare, a terenului unde se va construi prima creșă din comuna noastră, mai exact în satul Drăgăești-Ungureni, în spatele terenului de Sport de lângă Grădiniță.
Creșa va fi mobilata și dotată conform normelor și standardelor cele mai ridicate. Are o valoare totală de 12.966.693,41 lei cu TVA, finanțarea făcându-se de către Ministerul Dezvoltării prin Compania Națională de Investiții.
Prin înființarea acestei creșe, venim in sprijinul tinerilor părinți din comuna noastră care vor putea să-și lase copiii într-un cadru profesionist și sigur, atunci când merg la serviciu”- a transmis Constantin Alexandru, primarul Comunei Mănești.
Va fi o unitate modernă, care va dispune de cele mai noi facilități, inclusiv pentru producerea energiei din surse regenerabile.