† NIFON,
DIN MILOSTIVIREA LUI DUMNEZEU,
ARHIEPISCOP ȘI MITROPOLIT
IUBITULUI NOSTRU CLER,
CINULUI MONAHAL ȘI TUTUROR
CREDINCIOȘILOR DIN
ARHIEPISCOPIA TÂRGOVIȘTEI,
HAR ȘI PACE DE LA HRISTOS CEL ÎNVIAT,
IAR DE LA NOI, ARHIPĂSTORUL VOSTRU, PĂRINTEASCĂ BINECUVÂNTARE,
HRISTOS A ÎNVIAT!
Iubiții mei fii sufletești,
slujitori ai altarelor străbune
și binecredincioși creștini,
A izbucnit cu putere în noaptea înfrigurată a lumii, acea strălucitoare lumină a bucuriei biruinței asupra morții și a păcatului, prin Învierea Domnului, eveniment care înnoiește din temelii creația și este fundamentul credinței pentru întreaga civilizație creștină.
Hristos a înviat din morți și a risipit întunericul disperării, ne-a eliberat din crunta robie a răului și ne-a dăruit certitudinea că viața biruie întotdeauna moartea și toate adversitățile, conferindu-ne încredere, demnitate și libertate, dar mai cu seamă puterea de a ne înnoi existența din temelii.
Așa cum spunea Sf. Pr. Mărturisitor Dumitru Stăniloae: „Hristos cel înviat este începutul creaţiei celei noi, pentru că ne cuprinde în starea jertfită şi înviată a trupului Său în mod actual pe toţi care credem nu numai prin comunitatea de natură ce o are cu noi, ci şi prin cuprinderea noastră personală în El şi prin petrecerea Lui în noi”.
Izvorul credinței și al bucuriei noastre, Învierea Domnului este evenimentul identitar care stă la baza întregii lumi creștine și constituie esența aprofundării duhovnicești și a misiunii Bisericii, care a transformat ireversibil istoria și viața oamenilor. Prin iubirea Sa jertfelnică, Mântuitorul Hristos ne-a arătat că drumul spre Înviere trece prin Pătimire și moarte, dar niciodată răul nu are ultimul cuvânt în viața omului și a creației, ci întotdeauna Dumnezeu, prin pronia Sa, poartă de grijă tuturor.
Pătimirea și moartea răscumpărătoare a Domnului pe Cruce sunt mărturia cea mai elocventă a iubirii atotmilostive a Bunului Dumnezeu și calea care duce la Înviere, pentru că viața omului aflat pe drumul mântuirii are ca reper Crucea și Învierea. Acolo unde este Crucea, urmează Învierea. De aceea, în iconografia ortodoxă Hristos nu apare niciodată despărțit de Crucea Sa.
Creștinismul nu idolatrizează niciodată suferința, iar noi, creștinii, o traversăm cu încredere în Tatăl ceresc, cu eroism și curaj, fiindcă știm că nu suntem singuri niciodată pe drumurile vieții, ci, în mod tainic, cu noi este Dumnezeu.
În fața scandalului suferinței și a realității răului, Dumnezeu ne oferă exemplul Crucii pe care nu a pregetat să Se înalțe și de pe care îmbrățișează întreaga creație cu nesfârșită iubire, făcând din ea un adevărat Altar. Astfel, El transformă orice rană și suferință în porți spre cer, prin care harul vindecător intră și aduce puterea Învierii și mângâierea milostivirii Sale inefabile. El este alături de noi în încercările și neajunsurile vieții, în abandon, în boală sau chiar moarte, poartă toate poverile noastre, ne dăruiește încredere și putere.
Dumnezeu nu ne părăsește niciodată, ci ne iubește veșnic, îi pasă de viața noastră și nu încetează a ne fi alături, pășind cu noi, oferind, ajutând, fără să ne lase vreodată singuri.
Mântuitorul a întemeiat prin Învierea Sa din morți civilizația creștină a iubirii, în care bucuria, speranța, solidaritatea, comuniunea, dărnicia și grija față de aproapele, reprezintă valori fundamentale, adevărate scări spre cer și mijloace autentice ale desăvârșirii.
Acel ciclu sisific, aparent indestructibil, al păcatului, întunericului și morții, a fost spulberat de iubirea mai tare decât moartea, iubire ce a învăluit tandru și vindecător întreaga lume, arătându-ne că Dumnezeu nu este niciodată străin de aspirațiile, necazurile, încercările sau nevoile omului.
Strigătul de bucurie care a sfâșiat veacurile și a spulberat zidul izolării infernale a omului, și care astăzi ne răsună cu fascinație în suflete: „Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând și celor din mormânturi viață dăruindu-le!”, a devenit imnul triumfător al speranței, al bucuriei și al iubirii creștine, ce ne împărtășește puterea de a merge mereu mai departe pe drumurile vieții, cu încredere în Dumnezeu, pentru că oricât de întunecate ar putea fi acestea, El le luminează, pentru că este Mântuitorul și Lumina cea pururi neapusă a lumii.
Mesajul sărbătorii Învierii Domnului este unul plin de încredere în iubirea și atotputernicia Bunului Dumnezeu.
Fără credința în Înviere, nimic în lume nu are sens, totul ar fi opac și închis, iar tristețea și disperarea ar fi dominante. Lumea întreagă ar fi un uriaș pântece al chitului care l-a înghițit, oarecând, pe profetul Iona, un mormânt rece și gol. De aceea, a crede și a mărturisi Învierea Domnului este un act de speranță, o celebrare a vieții, cu inexpugnabila ei putere biruitoare, și un act de mărturie a adevărului iubirii lui Dumnezeu față de noi și față de întreaga lume.
„Hristos a înviat din morți, fiind începătură (a învierii) celor adormiți” (I Corinteni 15, 20). Astfel, prin credința în El, devenim părtași biruinței Lui asupra păcatului, răului și morții, fiindcă El este Capul Trupului – Biserica, ai cărei membri suntem.
Zadarnică ar fi viața noastră, iar lumea nu ar avea sens dacă Hristos nu ar fi înviat, ci ar fi fost sclava unui permanent ciclu de tristețe, o „vale a morții”, dominată de vânturile fricii, groazei și disperării. În acest sens, Apostolul neamurilor zice: „Dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică şi credinţa voastră” (I Corinteni 15, 14).
Hristos a înviat din morți, dăruindu-ne certitudinea veșniciei, a faptului că viața noastră nu se sfârșește odată cu moartea și că noi, toți, suntem pentru veșnicie. Prin această lentilă totul are sens, nimic nu este întâmplător și lumea redevine plină de har și de rost.
Iubirea și mărturia misionară a mironosițelor o putem aprofunda, fiecare dintre noi, în sprijinirea operei social-filantropice și caritative a Bisericii, care vede în orice năpăstuit chipul nepieritor al Domnului.
Dragii mei credincioși,
Pline de recunoștință pentru Mântuitorul, în acea noapte a Învierii, alergând la mormântul Domnului pentru a-i unge Sfântul Trup, conform obiceiurilor vremii, femeile mironosițe au fost primele care s-au bucurat de marele eveniment pascal, devenind cele dintâi vestitoare ale Învierii și misionare creștine. Dintr-o dată, spaima, teama și frica lor s-au transformat în credință sfântă, bucurie și speranță, fiindcă Domnul a înviat!
Acea piatră grea și mare (Marcu 16, 4) de la ușa mormântului, care fusese dată la o parte, a devenit un simbol al transcenderii neputinței lumii antice de a ieși din prizonieratul mecanicității lumii, al inutilului, al suferinței fără sens, precum și al repetiției ciclice și fără rost a existenței.
Prin lentila Învierii viața se descoperă dincolo de limitele alegorice ale peșterii lui Platon, în toată splendoarea și măreția ei, ca punte spre veșnicie, anticameră a nemuririi și spațiu al îndumnezeirii.
Auzind cuvintele pline de bucurie și de uimire ale mironosițelor, Apostolii au alergat la mormântul Domnului și negăsindu-i Trupul s-au încredințat de adevărul Învierii, așa cum le fusese vestit lor de femeile mironosițe. Mai mult chiar, Domnul Însuși li S-a arătat în acea zi și apoi de mai multe ori, lor și altora, descoperindu-le astfel că viața noastră are menirea de a fi o permanentă întâlnire cu Hristos Cel Înviat, care ne înnoiește și ne schimbă, transformându-ne în misionari ai iubirii Sale atotmilostive.
Dintr-un mormânt al neputinței, al spaimelor întunericului și al domniei morții, prin Înviere, lumea a redevenit acel magnific dar dumnezeiesc, bun și frumos, reflectare a slavei dumnezeiești. Mormântul Domnului este atât locul Învierii Lui, cât și semnul puternic al credinței și al bucuriei, precum și simbolul autentic al biruinței asupra morții și al iubirii lui Dumnezeu pentru noi.
Să ne răsune în minte mereu cuvintele îngerului, mai ales când suntem tentați să credem că-L putem găsi pe Domnul în falsele învățături ale ideologiilor de tot felul: „De ce-L căutaţi pe Cel viu printre cei morţi? Nu este aici, a înviat! Amintiţi-vă cum v-a vorbit pe când era încă în Galileea!” (Luca 24, 5).
Iubiții mei fii sufletești,
Învierea Domnului este evenimentul fondator al Bisericii, al înnoirii lumii și al vieții noastre, precum și învățătura de credință fundamentală pentru toți creștinii.
Bucuria Învierii și credința neclintită în Mântuitorul i-a călăuzit pe apostoli și pe toți misionarii, de-a lungul timpului, care nu au pregetat, uneori chiar cu prețul vieții, să propovăduiască Evanghelia lui Hristos și să împărtășească iubirea solidarității creștine la cât mai mulți. De altfel, civilizația creștină este fundamentul lumii noastre, fiind modelul de trăire apreciat, respectat, dorit, și după care tânjesc mulți dintre necreștini, ceea ce ne obligă să fim prin cuvânt și prin tot ceea ce facem în viață, repere existențiale, cu adevărat demne de urmat. În acest mod vom putea susține misiunea creștină în contemporaneitate și să înlesnim întâlnirea dintre migranți și Evanghelia lui Hristos, pentru o posibilă convertire.
Acestei lumi, bântuită de fantomele trecutului, măcinată de numeroase conflicte și războaie, tensiuni și grave discrepanțe sociale și economice, terorizată de ideologii, care mai de care mai agresive și mai dăunătoare binelui comun, în care unii încearcă să ridice, pe nedrept și inutil, noi ziduri, promovând izolaționismul și separatismul, trebuie să-i vestim bucuria solidarității, rodnicia iubirii, să creăm punți și să deschidem uși de dialog și comuniune.
Parcursul nostru istoric ne cere imperativ să nu mai promovăm niciodată logica războiului, pentru că, să nu uităm: pacea este numele lui Dumnezeu! În numele Lui, nimănui nu-i este permis să ucidă, să cucerească, să aducă suferință și nici să distrugă.
Sunt astăzi atât de multe provocări care ne încearcă speranța și răbdarea, încât colaborarea și cooperarea sunt o necesitate existențială pentru întreaga umanitate.
Să nu uităm că neopăgânismul și radicalizarea ideologică constituie o agresiune asupra civilizației creștine, pe care avem datoria de a o apăra, dar nu cu forța armelor, nu cu violență și nici cu agresivitate, ci cu puterea indestructibilă a iubirii, a bunătății, a bunului exemplu și a dărniciei.
Avem o mare responsabilitate față de noile generații, care așteaptă să le oferim exemple de viață frumoasă, responsabilă, demnă și cu sens.
Mărturia credinței noastre le oferă acestora acea putere transfiguratoare a Învierii care înnoiește, schimbă și transformă iremediabil și desăvârșit întreaga viață a tuturor oamenilor.
Marcată de numeroase și profunde turbulențe, lumea noastră se poate dezvolta numai în pace și colaborare, beneficiind de aportul noilor tehnologii ale comunicării, precum rețelele de socializare și Inteligența Artificială, care, utilizate cu responsabilitate și cu înțelepciune, pot aduce un remarcabil beneficiu întregii umanități, reducând decalajele economice, sociale și culturale și slujind apropierea dintre oameni și comunități, popoare și țări.
Cu acest prilej, doresc să adresez un cuvânt special de mulțumire și de recunoștință preoților, monahilor, monahiilor, profesorilor de Teologie și profesorilor de Religie din Arhiepiscopia Târgoviștei, pentru strădania jertfelnică pe care o depun în slujba promovării valorilor creștine, pentru mai binele neamului românesc și aprofundarea misiunii Bisericii noastre strămoșești.
Să fim apostoli ai bucuriei Învierii și mărturisitori ai frumuseții credinței străbune în comunitatea noastră locală, împărtășind încredere și bunătate, ca mărturie a iubirii față de aproapele și promovare a speranței de neînvins în ajutorul Bunului Dumnezeu.
Cu părintească dragoste, vă îmbrățișez pe toți, preoți și credincioși, tineri și vârstnici, dorindu-vă pace, sănătate și bucurie!
HRISTOS A ÎNVIAT!
Al vostru arhipăstor și părinte,
totdeauna rugător către Atotmilostivul Dumnezeu,
pentru bucuria, sănătatea și pacea voastră,
a tuturor,
† N I F O N
Arhiepiscop și Mitropolit