Creșterea interesului populației pentru obținerea de documente de vechime, necesare pentru stabilirea sau recalcularea drepturilor de pensie, a determinat Inspecția Muncii să deruleze, până la finalul anului, prin inspectoratele de muncă din țară „Campania Națională de informare și conștientizare a angajatorilor și salariaților cu privire la eliberarea adeverințelor de vechime”. Se urmărește, astfel, ca persoanele fizice care au avut sau au calitatea de angajat, să înțeleagă de unde și în ce condiții pot solicita adeverințe de vechime, iar angajatorii și deținătorii de arhive să conștientizeze că au obligația legală de eliberare a documentelor.
De la începutul campaniei, din 11 octombrie, și până la începutul lunii decembrie, ITM Dâmbovița a tipărit peste 500 de pliante cu informații esențiale despre documentele de vechime care sunt diseminate în teritoriu, prin intermediul inspectorilor de muncă dâmbovițeni.
Pliantele sunt distribuite în cadrul acțiunilor derulate de inspectorii de muncă dâmbovițeni, au fost informați peste 100 de angajatori mari, la care desfășoară activitate peste 25000 de salariați și au fost identificate 6 asociații tip CAR pensionari, la care au fost lăsate materiale informative, urmând ca acestea să fie puse la dispoziția beneficiarilor;
La CECAR, aproximativ 200 de contabili au preluat broșura și o retransmit antreprenorilor cu care lucrează, acțiune aflată în plină desfășurare;
Informațiile au fost prezentate și la Consiliul Județean al persoanelor vârstnice, astfel încât participanții să poată disemina cele aflate și materialele primite;pe 28 octombrie, inspectorul-șef al ITM Dâmbovița, Marius Lixandru, a participat la ședința Comisiei de Dialog Social, organizată de Instituția Prefectului Dâmbovița, unde a prezentat campania, materialele informative și a dat lămuriri cu privire la documentele de vechime;
Pliantele au fost distribuite și către medici de familie, spitalele din județ și centrele medicale private, la Ambulanța Dâmbovița, la Casa Județeană de Pensii și lichidatorilor judiciari din județ; la avizierul instituției și în incinta ITM Dâmbovița, a fost afișată fișa suport a campaniei, care conține informații complete cu privire la modalitățile de obținere a adeverințelor de vechime. În plus, au fost puse la dispoziția celor care se prezintă la sediu broșurile informative;
„Reamintim că, pentru activitatea prestată după anul 2011, doar angajatorii pot elibera adeverințe de vechime. ITM Dâmbovița poate elibera aceste documente, în baza documentelor din arhivă, pentru activitatea prestată de o persoană, în perioada anterioară anului 2011, la societăți din județul Dâmbovița, din mediul privat, care se aflau în evidența instituției noastre, în perioada respectivă”- a precizat Marius Lixandru, inspectorul șef al ITM Dâmbovița.