Sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari, polițiști din Titu au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, în municipiul București, la un bărbat de 48 de ani.
Pe numele acestuia a fost emis un mandat de aducere, cel în cauză fiind condus la audieri.
În urma probatoriului administrat, față de bănuit a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, pe baza de ordonanță, urmând ca acesta să fie prezentat instanței pentru dispunerea unei măsuri preventive.
Totul a pornit de la reclamația unui bărbat de 46 de ani, din Românești, care a sesizat telefonic faptul că, în cursul nopții de 8 spre 9 octombrie , i-ar fi fost sustrași bani dintr-un autoturism.
Din cercetări a rezultat că persoane necunoscute, având fețele acoperite și utilizând un autoturism care nu a avut montate plăcuțele cu număr de înmatriculare, au spart luneta unui autoturism, iar din portbagajul acestuia ar fi sustras o geantă în care se aflau 50.000 de lei.
Ulterior, în urma activităților desfășurate, polițiștii au identificat principalul bănuit de comiterea faptei, respectiv bărbatul de 48 de ani, din București.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul dosarului penal întocmit pentru infracțiunea de furt calificat, sub coordonarea procurorului de caz, pentru administrarea întregului probatoriu și dispunerea măsurilor prevăzute de lege.