La finalul consultărilor de la Cotroceni cu partidele parlamentare , președintele Klaus Iohannis l-a desemnat, din nou, premier pe Ludovic Orban, cum au anticipat destui analişti şi oameni politici. Iohannis a insistat că „soluția corectă” în situația politică actuală sunt alegerile anticipate şi nici nu a luat în calcul celelalte propuneri.
Potrivit Constituției, premierul desemnat va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului de guvernare şi a listei cu membrii cabinetului. Regulamentul ședințelor comune prevede că birourile permanente ale Senatului și Camerei Deputaților stabilesc data şedinței comune pentru votul de învestitură, la cel mult 15 zile de la primirea programului şi listei Guvernului.
S-a făcut practic un pas spre organizarea de alegeri parlamentare anticipate dar nici adversarii politici nu dorm şi au la rândul lor variante prin care ar putea zădărnici acest scenariu. Una dintre acestea a fost prezentată de senatorul Pro România Adrian Ţuţuianu, care a anticipat la rândul său (re)nominalizarea lui Ludovic Orban pentru funcţia de prim-ministru. Dacă PSD-a explicat Ţuţuianu- nu are blat pe alegeri anticipate, UDMR, dacă îşi urmăreşte foarte atent interesele, şi Pro România rămâne aliat pentru actuala situaţie de criză politică, atunci nu va putea fi realizat cvorumul necesar desfăşurării şedinţei reunite a Parlamentului. Aşa ar putea fi amânat deznodământul şi vom avea guvern învestit abia după alegerile locale, când nu va mai fi atâta interes şi nici timp pentru alegeri anticipate. A mai amintit liderul Pro România că această manevră politică n-ar fi o premieră, fiind pusă în practică şi de Traian Băsescu, în 2009.
Klaus Iohannis, undă verde pentru Guvernul Ludovic (Orban) al II-lea
155
postarea anterioară