Puţin după Anul Nou, câteva publicaţii influente din vest titrau, mai de grabă în băşcălie, că România ajunge în prim-plan în Uniunea Europeană. O aluzie străvezie la preluarea Preşedenţiei Consiliului Unional, mult mai directă în acelaşi timp la scandalurile interne care nu se mai termină, ba au ajuns să fie exportate mult dincolo de graniţe. Nenorocirea este că politicienii mioritici par să fi luat-o complet razna; au venit din vacanţă cu şi mai mare chef de harţă şi nu se mai mulţumesc doar cu divizarea profundă a societăţii. De parcă ar urmări cu tot dinadinsul să o pună de un război civil, câţiva au trecut de la vorbe la fapte, adică de la violenţele de limbaj au sărit la bătaie.
Tonul l-a dat chiar Bucureştiul, o a treia capitală a Europei în aceste prime şase luni ale anului. În timp ce ţevile RADET pleznesc precum baloanele de săpun, gripa face ravagii şi două milioane de oameni s-au trezit cu apă împuţită la robinet, primarul Mutu, de la Sectorul 6 s-a luat la bătaie cu viceprimarul general Bădulescu, culmea, ambii de la PSD. Dar să nu se înţeleagă că scandalul a pornit pentru că nu s-au înţeles cum să rezolve mai repede şi mai bine problemele bucureştenilor. Nici poveste de aşa ceva! Bădulescu n-a fost de acord să o dea în gât pe Firea , l-a făcut pe Codrin “trompetă” iar Mutu a mers la intimidare, să-i ceară demiterea. “Chestii importante neicusorule”- cum ar fi spus Nenea Iancu. Adică importante pentru liniştea partidului, deranjată enorm după ce apropiatul Gabrielei Firea a început “să dea din casă”, să vorbească neîntrebat despre subiectul “10 august”, camioane cu bolovani şi cocteiluri Molotov. Că degeaba i s-a transmis , în stil mafiot, că i se va capsa gura… De ce acelaşi Bădulescu, un individ cu caracter cam unsuros, n-a vorbit atâta vreme şi s-a trezit acum că-i revine memoria, se-nţelege: nu mustrările de conştinţă l-au ros, avea omul partea sa la masa bogaţilor şi nu-l ameninţa nimeni că îi ia caşcavalul din faţă…
După tot acest circ din Consiliul General, cu sticle-n cap, îmbrânceli, intervenţia poliţiei locale şi d-na primăriţă generală martoră la “eveniment”, să ne mai mire oare bătaia care a ajuns subiectul zilei în comuna Botoroaga, din Teleorman ? Unde şi-au împărţit pumni şi scos ochii primarul şi unul dintre consilierii locali ? Cel puţin ăia au vederi politice diferite… Adică primarul Cojocaru, cu obrazul tumefiat şi capul dat în gură este liberal iar consilierul cu ochiul aproape scos, deşi-spun martorii- a avut alături un coleg de la ALDE, este social-democrat. Adică ar fi ceva, ceva circumstanţe atenuante…