La Găești, scena celei mai aprige bătălii electorale din județ, situația rămâne incertă. În forul de conducere al Organizației PSD Dâmbovița a fost luată decizia contestării rezultatelor pentru că, a spus președintele Corneliu Ștefan, există suspiciuni de ilegalități în procesul electoral!
Unul dintre motive este că, în două secții de votare, numărul buletinelor de vot pentru alegerea primarului nu corespunde cu cifrele înscrise în procesul-verbal.
Reprezentanții Partidului Social Democrat din cele două secții de votare au refuzat semnarea procesului verbal.
„La o secție din Găești va fi reluat procesul de numărare a voturilor. Din punctul nostru de vedere, lucrurile sunt foarte clare, așteptăm să avem și dovezile finale și, bineînțeles, vom contesta procesul electoral de la Găești. Este o decizie pe care am luat-o în această dimineață în Organizația PSD Dâmbovița. Am vorbit cu candidatul nostru, Alexandru Iorga, și vom contesta procesul electoral de la Găești. Unul dintre motivele pentru care facem asta este faptul că buletinele de vot la nivelul primarului, în două secții, nu corespund ca număr cu cele din procesul-verbal întocmit. Bineînțeles, reprezentanții PSD nu au semnat procesul-verbal în cele două secții. Vom vedea… mai întâi să obținem dovezile foarte clare și vom face o contestație la nivelul orașului Găești.
La nivelul orașului Găești am avut și avem în continuare cea mai frumoasă echipă și, bineînțeles, un candidat puternic, care, din punctul nostru de vedere, a câștigat orașul Găești. Acum așteptăm să vedem finalul. Ca număr de mandate, avem majoritate în Consiliul Local Găești, din estimările pe care le avem la această oră, pentru că nu s-a încheiat procesul electoral. Vom avea jumătate plus unu din numărul de mandate”, a declarat președintele PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan.