Fix duminică, să vadă tot românul (care tocmai “se relaxa”) că guvernul muncește, Ministerul Muncii a publicat un ghid pentru revenirea la muncă în condiții de siguranță pentru angajați și angajatori. Un soi de cărțulie (în format electronic, firește) în care sunt specificate cam ce măsuri trebuie să ia angajatorii dar și angajații pentru evitarea răspândirii coronavirusului, pentru că, spun autorii, după ”o perioadă restrictivă, generată de pandemia de COVID – 19, România se întoarce la muncă.”
Ca să fie mai stufos, ghidul începe cu înșiruirea regulilor de igienă și obligativitatea menținerii distanței sociale de minimum 1,5 metri în toate zonele publice, obligații privind afișarea regulilor de conduită și obligații privind informarea cu privire la riscurile de infectare și de răspândire a virusului, la măsurile de protecție și la regulile de distanțare socială care se aplică în cadrul unității, precum și cu privire la regulile pentru gestionarea situațiilor în care angajații sau alte persoane care au acces la locul de muncă prezintă simptome ale infectării cu coronavirusul SARS CoV – 2.
Până aici toate bune, la îndemână. Chestiunile “grele” abia urmează: asigurarea de echipamente individuale specifice de protecție împotriva răspândirii coronavirusului SARS CoV – 2 (mască de protecție, mănuși) prin consultare cu responsabilul cu SSM, în funcție de specificul activității; În cazul angajatorilor cu un număr mai mare de 50 de angajați care desfășoară activitatea în același spațiu de lucru , angajatorul poate individualiza programul de lucru al angajaților , astfel încât între aceștia să se asigure existența unui interval de minimum o oră la începerea și la terminarea programului de muncă, în tranșe de cel puţin 20% din personal. Tot angajatorul dezinfectează,utilizând substanțe aprobate pentru combaterea coronavirusul SARS Cov – 2, în mod regulat, spațiile comune și spațiile de lucru din instituție (minimum o dată pe săptămână și de câte ori este necesar) și achiziționează instrumente de verificare a temperaturii pentru triajul angajaților la începerea programului de lucru și de câte ori este necesar pe parcursul programului.
Același angajator- aici ne referim la mediul privat-cocoșat de taxe și impozite în vremurile bune, acum aproape omorât de criză, trebuie să asigure culoare speciale de circulație pentru angajați, în vederea evitării aglomerației în interiorul clădirii; să asigure comunicarea permanentă cu medicul/serviciul de medicina muncii pentru a monitoriza starea de sănătate a angajaților; dezinfectează, regulat, balustradele, mânerele ușilor și ferestrelor din unitate; se asigură că , în sediul unității, furnizorii externi, companiile externe, subcontractanții, persoanele care intră în sediu/publicul/beneficiarii serviciilor prestate/clienții respectă măsurile de protecție stabilite de acesta.
Cu precizarea că am enumerate o parte infimă a obligațiilor angajatorilor, mai spunem că aceștia asigură continuarea activității profesionale la distanță , de câte ori este posibil;amplasează dozatoare cu soluții dezinfectante la intrarea în unitate, precum și în fiecare sector al locului de muncă;limitează deplasările în afara companiei/instituției, atunci când acestea nu sunt esențiale și pune la dispoziția angajaților produse de igienă personală (săpun, dezinfectant pentru mâini, etc.) și produse pentru dezinfectarea suprafețelor.În instituțiile care lucrează cu publicul responsabilitățile și obligațiile sunt și mai mari iar angajații trebuie să respecte cu strictețe regulile impuse conform ghidului.
Presupunând că vorbim de oameni responsabili, angajatori și angajați laolaltă, rămâne problema costurilor generate de implementarea măsurilor, spunem noi necesare. Costuri pentru materialele necesare dezinfecției individuale dar și a posturilor de lucru, pentru material de protecție, costuri mai mari cu utilitățile, dat fiind că se mărește în multe cazuri durata activității. Ei bine, aici ghidul , cum spuneam, destul de stufos, nu mai spune nimic… Fiecare este lăsat să se descurce cum poate, măcar să supraviețuiască până o fi iar bun de jumulit prin intermediul nenumăratelor taxe și impozite.
La ghiduri nici dracu’ nu ne-ntrece
61
postarea anterioară