La Spitalul Judeţean de Urgență Târgoviște a fost pus înfuncţiune un al doilea aparat de testare Real Time PCR pentru COVID-19, ceea ce înseamnă o creștere semnificativă a capacității de testare în unitate și reducerea timpului de așteptare pentru aflarea rezultatului. Astfel, începând de miercuri – 7 octombrie 2020, la Spitalul Judeţean de Urgență din Târgovişte se pot efectua 8 teste pentru COVID-19 pe oră.
Noul echipament achiziționat a fost instalat în laboratorul central, în aceeași incintă cu aparatul Real Time PCR primit în comodat la sfârșitul lunii iulie 2020 și cu care s-au realizat până în present peste 3.000 de teste pentru depistarea COVID-19.
Din păcate, din cauza volumului mare de muncă și a numărului insuficient de medici, se înregistrează un timp de așteptare relativ mare la Unitatea de Primiri Urgențe în ceea ce-I privește pe bolnavii ușor simptomatici, situație pentru care conducerea Spitalului Judeţean de Urgență Târgoviște apelează la înțelegerea pacienților.
La SJUT a fost pus în funcțiune al doilea aparat de testare pentru COVID-19
108
postarea anterioară