Anul trecut, cam pe vremea asta, mediul de afaceri se „confrunta” deja cu modificările la Codul Fiscal operate de ministrul Adrian Câciu.
Pentru aducere aminte, de la 1 august 2022 s-au scumpit țigările și băuturile alcoolice, au crescut taxele pentru jocurile de noroc, a fost redus pragul pentru acordarea facilităţilor fiscale în industria alimentară şi în domeniul construcţiilor și a fost modificată taxarea contractelor part- time.
Și pentru că nu i s-a părut suficient, același ministru de finanțe a plusat începând cu 1 ianuarie 2023, dată la care a crescut impozitul pe dividente de la 5% la 8% și a fost ajustat plafonul privind veniturile din activităţi independente, PFA, întreprinderi individuale, familiale, şi norma de venit, reducerea fiind de la 100.000 de euro la 25.000 de euro.
Microîntreprinderile au fost obligate să aibă cel puțin un angajat iar impozitul pe venitul microîntreprinderilor a devenit 1% din cifra de afaceri pentru cele care au cel puțin un angajat, eliminându-se astfel varianta de impozit de 3% pe venitul microîntreprinderilor fără angajați.
Firmele care nu au angajați au trecut la impozit pe profit de 16% și a scăzut pragul pentru încadrarea firmei la impozit pe venitul microîntreprinderii, de la 1 milion de euro la 500.000 de euro. Se lăuda fostul ministru că, prin aceste modificări, încasările la buget vor crește cu 1-2% din PIB.
Realitatea a fost însă cu totul alta și am avut încă o confirmare a efectelor negative ale lipsei de stabilitate și predictibilitate în materie fiscală. La un an , respectiv un semestru de când au fost aplicate cele două seturi de măsuri- în realitate creșteri mascate de taxe și impozite, situația multor firme s-a înrăutățit iar un număr record de afaceri au fost puse pe butuci. Nici vorbă de creșterea vehiculată a încasărilor bugetare iar numărul firmelor românești dizolvate a atins, în primele șase luni din 2023, un nivel record al ultimilor 15 ani. Au fost închise de 19.442 de afaceri- o creștere cu 18,2% față de aceeași perioadă din 2022, iar numărul firmelor în dificultate, aflate în stadii de insolvență, radiere, suspendare a activității sau dizolvate, a depășit 64.000, de asemenea un record al ultimilor 4 ani.
Au fost lovite companii din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul și unități de reparare a autovehiculelor şi motocicletelor (5.401), în creștere cu 6,3% față de perioada similară din 2022; activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice, cu 1.915 firme (+33,9%); 1796 firme radiate din sectorul construcțiilor (+17,2%), plus câteva mii de firme de transport, hoteluri și restaurante. Au dispărut zeci de mii de locuri de muncă și, la fel de grav, nimeni dintre decidenții politici nu vrea să priceapă nimic din asta!