Joi, 23 noiembrie, președintele PNL Dâmbovița, senatorul Virgil Guran, a adus acuzații grave la adresa primarului comunei Morteni, Ionel Olteanu, despre care a spus într-o conferință de presă că a intervenit pentru a fi dat afară din serviciu contra-candidatul de la PNL – Florin Tatomir, dirigintele Poștei.
Virgil Guran a mai susținut că situația de la Morteni nu este singulară la nivelul județului Dâmbovița și a transmis primarilor care încalcă legea că o să-i cheme să dea explicații în fața Comisiei Parlamentare pentru Cercetarea Abuzurilor. Pe de altă parte, a spus că are o relație normală, de colaborare, cu președintele PSD Dâmbovița.
“Eu respect coaliția, respect niște principii, respect ce am stabilit că trebuie să guvernăm, dar sunt aspect care încep să deranjeze tot mai mult. Sunt hotărât să opresc un fenomen în Dâmbovița: avem primari PSD care se cred stăpâni de sclavi, efectiv. Fac în comune ce vor. Am răbdat destul, m-am gândit că-și revin, că-și dau seama că sunt în slujba cetățenilor. Sunt primari care au impresia că au moștenit o funcție și nu poate să se ridice cineva să candideze împotriva lor sau să încerce să schimbe ceva în localitate. Totul a pornit de la Morteni, unde primarul PSD, Ionel Olteanu, m-a uimit în momentul în care a intervenit la forul superior pe linie de serviciu al candidatului nostru pentru următoarele alegeri, ca acesta să fie dat afară de la serviciu. Cum poate să-și permită un primar să vină cu astfel de aberații?
(…)În calitate de vicepreședinte al Senatului voi face demersurile legale ca, aceștia primari ori își revin, ori vor răspunde.
Respect coaliția, cu președintele CJD am o relație normală, dar primarii să accepte că au contracandidați, să oprească abuzurile. Sunt membru în comisia de abuzuri din Senat, dacă mă mai sesizează cetățenii îi chem în comisie. Pentru democrație este nevoie de un astfel de demers” a declarat vicepreședintele Senatului.