Potrivit Administrației Fondului de Mediu, Programul Casa Verde Fotovoltaice va începe luni, 23 septembrie, pentru persoanele fizice, iar înscrierea se va face pe regiuni. Anul trecut fondurile s-au epuizat în numai câteva minute și este bine de știut că și anul acesta cererea este cu mult peste finanțare.
Prin acest program, românii care vor să devină prosumatori vor primi de la stat o finanțare de 30.000 de lei, cu 10.000 de lei mai mult față de edițiile anterioare iar cu acești bani vor trebui să-și monteze atât panouri fotovoltaice, cât și baterii de stocare a energiei electrice.
Înscrierea în program se va face online, pe principiul „primul venit, primul servit”, până la epuizarea fondurilor, deci este absolut obligatorie pregătirea din timp a documentelor necesare, astfel încât să le poată încărca în aplicație la momentul înscrierii.
Conform ghidului de finanțare realizat de Administrația Fondului pentru Mediu, documentele care trebuie încărcate în aplicație sunt următoarele:
- actul de identitate al solicitantului, valabil la data înscrierii în aplicaţie;
- certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat, emis pe numele solicitantului de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor, în termen de valabilitate la data înscrierii în aplicaţie;
- certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, emis pe numele solicitantului de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul, în termen de valabilitate la data înscrierii în aplicaţie;
- extras de carte funciară, nu mai vechi de 60 de zile la data înscrierii în aplicaţie, din care să rezulte dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului construcţie deservit de sistemul de panouri fotovoltaice pentru care se solicită finanţarea*;
- copia cărţii funciare colective, din care să rezulte maximum două unităţi individuale trecute pe aceeaşi carte funciară care adunate să fie egale cu 1 (un) întreg, în cazul imobilelor-construcţii, dintre care unele părţi sunt comune, iar restul sunt proprietăţi individuale, pentru care se întocmesc o carte funciară colectivă şi câte o carte funciară individuală.
În cazul în care sistemul de panouri fotovoltaice care deserveşte construcţia se amplasează pe teren, se va prezenta, în plus faţă de extrasul de carte funciară aferent construcţiei, extras de carte funciară, nu mai vechi de 60 de zile la data înscrierii în aplicaţie, din care să rezulte că solicitantul este proprietar sau deţine un drept de folosinţă asupra imobilului teren; nu vor fi admise extrasele de carte funciară cu mențiunea „neutilizabile în circuitul civil”.
Extrasele de carte funciară pot fi obţinute de solicitant şi în format electronic;
Documentele emise în format electronic vor fi încărcate de solicitanți în aplicația informatică în același format în care au fost eliberate de autoritățile sau instituțiile emitente.
Nu se vor admite documentele reprezentând scan sau printscreen după documentul emis în format electronic.
Solicitanții înscriși au apoi la dispoziție 90 de zile pentru a-și alege un instalator.
Potențialii beneficiari care doresc să-și instaleze panouri fotovoltaice pe acoperiș au la dispoziție 30.000 de lei de la Fondul pentru Mediu și trebuie să vină cu o finanțare proprie de cel puțin 10%, adică minim 3000 de lei.
Cheltuieli eligibile în cadrul programului din acest an sunt: cheltuielile cu achiziţia sistemului de panouri fotovoltaice cu putere minimă instalată de 3 kW; cheltuieli cu achiziția instalației de stocare a energiei electrice produsă din surse regenerabile; cheltuielile cu extinderea sistemelor de panouri fotovoltaice instalate, prin montarea unui sistem de panouri fotovoltaice cu putere minimă instalată de 3 kW; cheltuielile cu montajul și punerea în funcțiune a sistemelor și instalațiilor ; TVA aferentă cheltuielilor eligibile.
Sunt considerate eligibile numai cheltuielile efectuate după aprobarea finanţării de către AFM.