Lăsând la o parte personalul care luptă efectiv cu acel virus nenorocit și fără pretenția de a fi reinventat roata, afirmăm că sistemul spitalicesc din România este departe de ceea ce încercă zilele astea să ridice în slăvi câțiva exaltați. Ca să nu mai vorbim despre ansamblul generic numit “sistem de săntate publică”, în care s-au băgat bani cu nemiluita, de la an la an mai mulți, fără să se facă simțită vreo îmbunătățire a calității serviciilor. Iar ca argumente avem situația premergătoare crizei coronavirusului, cu majoritatea spitalelor ajunse la 80-90% cheltuieli de personal și numai o parte infimă cheltuieli pentru îngrijirea pacienților, la care adăugăm , obligatoriu, marile tunuri și contractele cu dedicație, contra șpăgi ori pentru clientela politică. Vorbim așadar despre un domeniu nu atât subfinanțat cât jefuit sistematic, unde se învârt sume uriașe iar caracatița a atins proporții inimaginabile. Să ne amintim numai câți dintre foștii miniștri ai Sănătății și câți foști șefi ai Casei Naționale de Asigurări de Sănătate au ajuns la beci ori pe mâna DNA…
Iar efectele devalizării sistematice s-au văzut chiar de la începutul crizei, când cvasi-majoritatea spitalelor erau complet nepregătite pentru ce a urmat. Lipseau dezinfectanții dar și stocurile necesare de echipamente de protecție. Nu erau combinezoane, măști ori scuturi faciale, nu erau nici pe departe suficiente aparate de ventilație ori alte dispozitive medicale. De ce? Repetăm, pentru că s-a furat prea mult, timp îndelungat și pentru că mulți au ajuns să primească salarii imense aproape degeaba.
Și încă un aspect, deocamdată nerecunoscut nici măcar cu jumătate de gură: la noi, criza COVID-19 s-a suprapus peste o criză generalizată, vorbind aici despre România ca țara cu cea mai ridicată rată a mortalității din cauze tratabile dintre țările Uniunii Europene. La fiecare 100.000 de locuitori, 208 mor din cauze tratabile. În ceea ce privește mortalitatea din cauze prevenibile, România ocupă locul al patrulea în UE la cel mai mare număr de cazuri, după Lituania, Letonia și Ungaria. Altfel spus, la noi mor cu zile zeci și zeci de mii de oameni în fiecare an iar prevenția este ca și inexistentă.
Un raport oficial ne arată că, anual, în România mor puțin peste un sfert de milion de persoane, între 250-260.000 de mii mai exact, oameni care ar mai fi putut să trăiască mult și bine cu un sistem de sănătate publică performant. Fără intenția de a fi cinici, amintim aici că , zilnic, mor mult mai mulți români din cauza tumorilor, bolilor ischemice ale inimii și din cauza afecțiunilor cerebro-vasculare. Media deceselor din cauza Covid-19 (luând intervalul de referință 16 februarie-19 aprilie 2020) egalează pe cel al celor morți ca urmare a diabetului și depășește ca frecvență alte patru cauze de deces.
Altfel spus, pentru cei mulți și fără bani, COVID-19, nu este decât un pericol în plus, mortal pentru că se suprapune peste alte comorbidități. Ceea ce nu este cazul privilegiaților care se caută de sănătate prin cele mai bune spitale și beneficiază de tratamentele preferențiale scumpe, de ultimă generație, plătite tot din contribuțiile celor mulți.
