225
În urma cercetărilor, polițiștii au identificat persoana bănuită de comiterea unui furt semnalat pe 26 septembrie, respectiv un bărbat de 75 de ani, din Bucșani.
La acea dată, polițiști din cadrul Secției nr. 2 Poliție Rurală Băleni au fost sesizați de către un prahovean de 37 de ani, cu privire la faptul că dintr-un utilaj, parcat în localitatea Bucșani, i-a fost sustras combustibilul și o baterie de acumulatori.
Bănuitul a predat persoanei vătămate cei 40 de litri de combustibil sustrași, precum și bateria.
În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, pentru comiterea infracțiunii de furt, urmând să fie dispuse măsurile prevăzute de lege.