luni , 14 octombrie 2019
Home / INFO NAȚIONAL / MAI SUNT BORFAŞI DE SCOS DIN PÂRNAIE ?!

MAI SUNT BORFAŞI DE SCOS DIN PÂRNAIE ?!

Pe “repede înainte”, deputații din Comisia Juridică au respins proiectul de lege privind amnistia și grațierea, respectând angajamentele asumate de conducerea PSD, după nenorocirea de la Caracal. Cu Legea recursului compensatoriu, o găselniţă menită să scoată mai repede din închisoare , printre alţii, corupţii cu relaţii, situaţia se prezintă cu totul diferit, o decizie fiind amânată la solicitarea majorităţii.

Aşadar, dacă a fost   unanimitate la  raportul de respingere proiectului legislativ privind amnistia și grațierea, rod putred al muncii vestitei Comisii Iordache , la solicitarea PSD comisia a decis amânarea dezbaterii asupra anulării Legii privind recursul compensatoriu, cu 11 voturi „pentru” amânare, nouă voturi împotrivă și o abținere.

Ori, să fie clar, Camera Deputaților a intrat în sesiune extraordinară, la cererea Opoziției, tocmai pentru abrogarea Legii recursului compensatoriu, a proiectului privind amnistia și grațierea și a OUG 114. Şi hulita ordonanţă a fost făcută harcea –parcea, chiar dacă mult prea târziu dar nu a fost oferită nicio explicaţie privind amânarea în cazul recursului compensatoriu. Să mai fi rămas “gulere albe” de scos din puşcărie?

Cât despre monstruozitatea numită “recurs compensatoriu”, rezultatul îl reprezintă cei aproape 20.000 de deţinuţi care au fost eliberaţi în perioada 2017-2019 în baza acestei legi. Dintre aceştia, 191 erau condamnaţi de trafic de minori, 566 pentru viol şi 73 deţinuţi erau condamnaţi pentru omor calificat, 840 pentru omor, 108 pentru lipsire de libertate în mod illegal şi 1460 pentru tâlhărie calificată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *