Vineri – 31 mai 2024, manifestările culturale, artistice și sportive organizate cu prilejul „Zilelor Județului Dâmbovița” – ediția a treia, 2024, au debutat cum nu se poate mai frumos, cu evenimente dedicate copiilor.
Sărbătorea a fost deschisă cu „Maratonul poveștilor” și „Legende și tradiții dâmbovițene”, în centrul atenției situându-se, firește, cei mai tineri dintre dâmbovițeni.
„Copiii ne-au arătat ce înseamnă pasiunea pentru carte, pentru lectură, dar și faptul că are cine să ducă tradițiile noastre mai departe. Este o bucurie pentru noi și pentru părinții lor să-i vedem alegând să petreacă mai mult timp departe de dispozitivele mobile”, a transmis președintele Consiliului Județean Dâmbovița – Corneliu Ștefan.
Tot vineri, în incinta Curții Domnești a fost deschis „Târgul Meșteșugurilor”. Vizitatorii pot admira meșteri iscusiți din județ și din țară, artiști populari care și-au etalat minunățiile pe tarabe frumos rânduite.
„Meșteri pricepuți, adevărați artizani, vă așteaptă începând de astăzi la Curtea Domnească din Târgoviște, cu produse unice, realizate cu multă migală și pasiune. Târgul Meșterilor Populari este, și anul acesta, un eveniment deosebit care se desfășoară în cadrul Zilelor Județului Dâmbovița”, a transmis președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.
La ora 16:00, a fost deschis Campionatul județean de tenis de câmp, sub titulatura „Iubim Dâmbovița”, iar la ora 17:00 s-a dat startul Campionatului județean de fotbal „Iubim Dâmbovița”.