În aceste zile, la Moreni, se desfăşoară activităţi specifice începutului de primăvară, în central atenţiei fiind, fireşte, doamnele şi domnişoarele din municipiu. O primă manifestare a avut loc astăzi, la Clubul Flacăra, sub denumirea ,,Mărţişoare şi tradiţii”. În cadrul evenimentului, s-au desfăşurat ateliere-concurs de confecţionat mărţişoare – la care au participat elevi de la toate instituţiile de învăţământ din localitate, s-a desfăşurat programul interactiv ,,Fii femeie!”, a fost vernisată expoziţia de mărţişoare realizate de alţi elevi ai şcolilor din Moreni. A fost organizată şi o tombolă cu premii, pentru a susţine două mame mai puţin norocoase din punct de vedere financiar.
Prezent la eveniment, Constantin Dinu, primarul municipiului Moreni, le-a transmis tuturor doamnelor şi domnişoarelor cele mai sincere urări de bine, sănătate şi împliniri alături de cei dragi, oferindu-le, împreună cu Constantin Tocan, viceprimarul municipiului Moreni, în semn de apreciere, flori. La final, elevii participanţi au fost premiaţi de către organizatori.
Sâmbătă, 7 martie, de la ora 15.00, în Sala de festivităţi de la Şcoala Gimnazială nr. 3 Moreni, doamnele şi domnişoarele sunt aşteptate la un nou eveniment special: ,,De ziua ta!” – o poveste magică – spectacol extraordinar aflat la cea de a XIV-a ediţie în organizarea Primăriei municipiului Moreni, Clubul Copiilor şi Şcoala Art Canto Morena.
Mărţişorul şi Ziua Femeii, marcate de municipalitatea morenară
143
postarea anterioară