Acasă CELE MAI CITITE - SĂPTĂMÂNAL Medic specialist: La sfârşitul săptămânii valul epidemic de gripă începe să scadă

Medic specialist: La sfârşitul săptămânii valul epidemic de gripă începe să scadă

de adrian

Într-o analiză comparată, dr. Rodica Stancu, medic primar epidemiolog în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Dâmboviţa, a scos în evidenţă faptul că, în comparaţie cu anul trecut, actualul sezon gripal a fost mai bine gestionat , de unde şi un număr mai mic de decese, la nivel naţional, pe fondul complicaţiilor date de prezenţa virusului gripal dar şi un număr substanţial mai redus al cazurilor confirmate prin analize de laborator. DSP Dâmboviţa a distribuit, cu operativitate, peste 55000 de doze de vaccin antigripal, a solicitat şi distribuit alte câteva sute de doze de vaxigrip, pentru vaccinarea copiilor cu vârste sub trei ani, ceea ce a condus la atingerea unui procentaj de vaccinare de 72% a persoanelor din categoriile cu risc ridicat de îmbolnăvire.
O atenţie deosebită a fost acordată efectuării triajului epidemiologic în şcoli şi grădiniţe, sarcina DSP  fiind aceea de a interveni atunci când într-o clasă au apărut minim trei cazuri de infecţii respiratorii acute sau gripă. Potrivit protocolului încheiat între ministerele Educaţiei şi Sănătăţii, DSP intervine şi în situaţia în care 20% dintre copii dintr-o clasă înregistrează absenteism din cauze medicale, timp de trei zile consecutive, solicitând suspendarea cursurilor.
Ţinând cont de măsurile profilactice , de particularităţile de anul acesta şi de experienţa anilor trecuţi, dr. Rodica Stancu a apreciat că , la sfârşitul acestei săptămâni, valul epidemic va începe să scadă.

You may also like

Lasă un Comentariu