În perioada 17-26 ianuarie, România participă la cea de-a 89-a ediție a expoziției „Săptămâna Verde” (Grüne Woche) organizată la Berlin, Germania. La standul organizat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), vizitatorii vor putea descoperi și degusta cele mai apreciate produse agroalimentare românești, recunoscute la nivel european și național. Județul Dâmbovița este prezent cu Merele de Cândești, sub sloganul : 𝐺𝑢𝑠𝑡𝑢𝑙 𝑎𝑢𝑡𝑒𝑛𝑡𝑖𝑐 𝑎𝑙 𝑡𝑟𝑎𝑑𝑖𝑡̦𝑖𝑒𝑖 𝑑𝑖𝑛 𝑖𝑛𝑖𝑚𝑎 𝑏𝑎𝑧𝑖𝑛𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑝𝑜𝑚𝑖𝑐𝑜𝑙 𝑉𝑜𝑖𝑛𝑒𝑠̦𝑡𝑖.
Potrivit Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița, evenimentul este o platformă internațională de afaceri, dar și un adevărat festival al tradițiilor și gastronomiei, cu peste 1.400 de expozanți din 60 de țări și 300.000 de vizitatori prezenți la ediția din 2024. Participarea României contribuie la promovarea potențialului agricol, atragerea de investiții și creșterea competitivității pe piețele internaționale.
„Prin susținerea produselor locale, investim nu doar în calitatea și autenticitatea gusturilor care reflectă tradiția și pasiunea românească, ci și în dezvoltarea sustenabilă a comunităților noastre și în viitorul producătorilor dedicați, care transformă munca lor în adevărate povești de succes”- transmite CCIA Dâmbovița. Merele de Cândești sunt un simbol al tradiției, a căror denumire va urma etapele înregistrării pentru obținerea recunoașterii europene pentru calitatea lor excepțională!