luni , 17 iunie 2019
Home / INFO NAȚIONAL / Ministrul Rovana Plumb la conferința FSE: „Investițiile în capitalul uman sunt punctul de plecare al tuturor politicilor europene”

Ministrul Rovana Plumb la conferința FSE: „Investițiile în capitalul uman sunt punctul de plecare al tuturor politicilor europene”

Ministerul Fondurilor Europene a organizat joi și vineri, la București, conferința internațională „FSE+, un PLUS pentru viitorul nostru!” sub egida Preşedinţiei prin rotaţie a Consiliului Uniunii Europene.

Conferința a reunit peste 150 de participanți, între care oficiali de rang înalt ai Comisiei Europene, reprezentanți ai autorităților de management pentru Fondul Social European din statele membre ale Uniunii Europene, ai organizațiilor sindicale și ai angajatorilor. De asemenea, evenimentul a adus laolaltă reprezentanți ai instituțiilor din România, cu responsabilități în domeniul social.

Noul regulament referitor la Fondul Social European Plus (FSE+) este o prioritate pentru România, ca parte a pachetului legislativ privind Politica de Coeziune, pentru că investițiile în capitalul uman sunt punctul de plecare al tuturor politicilor europene. Investițiile în oameni, în aptitudinile și cunoștințele lor reprezintă răspunsul la provocările globale, mențin echitatea socială și conduc competitivitatea Europei.

Lucrările reuniunii au fost deschise de dna. Marianne Thyssen, comisarul european pentru Ocuparea Forței de Muncă, Afaceri Sociale, Competențe și Mobilitatea Forței de Muncă și de dna. Rovana Plumb, ministrul Fondurilor Europene.

Comisarul european a anunțat începerea discuțiilor cu Parlamentul European astfel încât „finanţarea alocată României prin FSE+ să crească cu 17%. Propunem ca un sfert din acest buget să fie investit pentru incluziunea socială la nivelul statelor membre, iar 10% să fie investiţi pentru combaterea şomajului în rândul tinerilor. În ultimii ani am făcut progrese, dar provocările continuă să existe”.

Ministrul Fondurilor Europene a declarat că „după 3 luni de negocieri intense, Statele Membre au ajuns, sub Presedinția română a Consiliului UE, la un compromis privind regulamentul acestui Fond. Noul FSE+ va stimula investițiile în capitalul uman și va sprijini investițiile pe dimensiunea socială, printre altele. Cetățenii noștri vor percepe mai bine valoarea pe care o generează investițiile din fonduri europene în fiecare Stat Membru.”

Pe agenda reuniunii s-au aflat evidențierea beneficiilor investițiilor FSE pentru toți cetățenii Uniunii și provocările la care trebui să răspundă noul instrument FSE+. Participanții au dezbătut necesitatea deschiderii FSE+ către viitor, prin investiția în tineri (abordarea post – 2020), în măsurile de ocupare a lor, inclusiv prin promovarea antreprenorialului. Mihaela Toader, secretar de stat MFE, a subliniat că „tinerii nu sunt un grup dezavantajat. Rezultatele unor politici publice ineficiente îi vulnerabilizează. Provocarea Fondului Social European Plus este ca acest instrument financiar să înlesnească subsidiaritatea, sustenabilitatea și solidaritatea socială în ceea ce privește tinerii”.

Participanții au pledat pentru o Europă mai socială, printr-o abordare integrată a incluziunii sociale, prin instrumente dezvoltate în comunitățile locale și prin promovarea dreptului la o viață independentă a persoanelor vulnerabile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *