Pe numele unui tânăr de 16 de ani, din comuna I. L. Caragiale, a fost emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Inițial, acesta fusese reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, fiind cercetat în cadrul unui dosar penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la furt calificat și tâlhărie calificată.
Din investigațiile efectuate s-a stabilit că, la data de 30 iulie 2023, bănuitul a pătruns în anexa unui imobil din Moreni, de unde a sustras un cazan confecționat din cupru.
O altă lovitură a dat-o pe 8 ianuarie, când a forțat sistemul de închidere al unui automat de cafea situat pe raza municipiului Moreni și sustras bani, cauzând un prejudiciu de aproximativ 1.200 de euro. La data de 15 decembrie 2023, bănuitul, în timp ce s-a aflat pe raza municipiului, a furat geanta unei femei de 24 de ani.
În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Moreni.