Membrii Comitetului de Dialog Teologic Internațional Ortodox-Anglican l-au vizitat aseară pe Arhiepiscopul Atenei și al întregii Elade, Preafericitul Ieronymos, însoțiți de copreședinții, Mitropolitul Athenagoras al Belgiei și Arhiepiscopul anglican Richard, din Irlanda. Din acest Comitet face parte și Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh Patriarhal, reprezentantul Bisericii Ortodoxe Române dar și membru al Comitetului Executiv al Consiliului Mondial al Bisericilor.
De partea ortodoxă sunt reprezentate Patriarhia Ecumenică, Patriarhiile Alexandriei, Antiohiei, Ierusalimului, Serbiei, României, Georgiei și vechea Biserică a Ciprului, Greciei și Albaniei. Lipsesc de această dată Patriarhia Moscovei și Patriarhia Bulgariei, precum și Bisericile Poloniei, Republicii Cehe și Slovaciei.
Arhiepiscopul Atenei a salutat membrii Comitetului și a cerut să le asculte gândurile, ideile, preocupările și problemele cu care se confruntă.
La rândul său, Arhiepiscopul anglican a mulțumit pentru primire și s-a referit la munca și misiunea Comisiei, care are trei dimensiuni diferite: „Prima este desigur porunca Domnului nostru de a fi în comuniune, care nu este o remarcă ocazională, ci o poruncă esențială care ne călăuzește. Apoi, diferitele faze prin care trecem constituie a doua dimensiune, prin care învățăm ceea ce ne unește, ceea ce ne împărtășim unii altora. Cu cât învățăm mai mult despre ceea ce ne unește, cu atât mai mult ne dăm seama că dragostea care ne unește este adevărată și autentică. Și acest lucru este confirmat și de cei care cunosc istoria noastră, cât de adâncă este relația cu tradiția paternă. Iar exemplul sunt teologii din perioada lui Carol al II-lea, care atât de mult au apreciat și au subliniat valoarea primilor Părinți ai Bisericii Ortodoxe. Pe măsură ce această ambiție a noastră, de a ști ce împărtășim progresează, cu atât mai multe comori descoperim prin investigarea trecutului acestei tradiții. Iar un mesaj pe care l-aș numi a treia dimensiune a misiunii noastre este lecția că nu ar trebui să vorbim ca într-o cameră care răsună monologuri paralele. Trebuie să ne adresăm și lumii care suferă, care își pierde credința și, poate, din cauza lipsei de unitate dintre noi”.
Lucrările Sesiunii Plenare a Comisiei Internaționale pentru Dialog Teologic Ortodox-Anglican se desfășoară
în Centrul Ortodox al Bisericii Greciei situat în Mănăstirea Sf. Penteli de lângă Atena.
Activitatea Comisiei în prezență fizică a fost întreruptă după Conferința de la Canterbury (10 – 17 octombrie 2019), întrucât pandemia de Covid-19 nu a permis deplasări și întâlniri.