Conducerea PSD Dâmbovița- președinte Corneliu Ștefan, a început în forță 2024, anul cu cea mai mare încărcătură electorală de până acum. Joi, 25 ianuarie a fost zi plină , cu întâlniri cu reprezentanții activului de partid din aproximativ jumătate din localitățile județului.
„Ne-am întâlnit, astăzi, cu primarii și președinții organizațiilor de partid din Valea Dâmboviței, Găești, Titu, Răcari și Băleni, discuții în care am stabilit targetul electoral pentru alegerile europarlamentare, locale, parlamentare și prezidențiale de anul acesta.
Știm că va fi o provocare, dar vom câștiga fiecare localitate în parte, iar acest lucru este posibil pentru că dâmbovițenii sunt oameni care țin cont de fapte și de lucruri concrete.
PSD Dâmbovița a demonstrat prin proiecte și investiții vizibile că este singurul partid alături de oameni.
Ne-am implicat în dezvoltarea fiecărei localități din județ și ne-am asigurat că nevoile dâmbovițenilor sunt mereu în centrul a tot ceea ce s-a făcut din 2020 până acum”- a punctat președintele Corneliu Ștefan.