Programul Județean de Dezvoltare Locală, inițiat de președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, își dovedește utilitatea și în Municipiul Moreni, unde urmează să fie modernizate mai multe străzi. Investiția de aproape 5,7 milioane de lei, va fi susținută din bugetul județului și bugetul local.
La inițiativa primarului Municipiului Moreni, Constantin Dinu, consilierii locali au aprobat asocierea Municipiului Moreni cu Consiliul Județean Dâmbovița, prin Programul Județean de Dezvoltare Locală pentru realizarea obiectivului de investiții ,,Modernizare infrastructură rutieră”.
În cadrul acestui proiect vor fi reabilitate și modernizate șase străzi din oraș, după cum urmează:
-Independenței (tronson 137 – 167A),
-Independenței (136 – 178A),
-Pompelor,
-Dorobanți,
-Nicolae Iorga,
-Crângului.
De asemenea, au fost aprobați indicatorii tehnico-economici și valoarea investiției publice – care este în valoare de 5.672.292,35 lei (TVA inclus).