Aleşii locali au avut pe ordinea de zi a şedinţei pe luna ianuarie 46 de proiecte de hotărâre punctuale, având ca obiect majorarea cu 500%, începând cu 1 ianuarie anul curent , a impozitelor datorate de proprietarii care au lăsat imobilele în paragină. Este vorba despre taxarea suplimentară în cazul a 16 terenuri neîngrijite şi 30 de clădiri aflate în stadiu avansat de degradare, pentru care proprietarii vor plăti în 2019 de şase ori mai mult comparativ cu anul trecut. Măsura este conformă Legii 215, a administraţiei publice locale şi au fost întocmite în prealabil note de constatare şi atenţionări către proprietarii mai puţin gospodari. Pentru toţi aceştia există chiar riscul de a le fi scoase la licitaţie imobilele, în cazul în care impozitele datorate se vor apropia de valoarea acestora.
Măsura impozitării suplimentare a fost luată la iniţiativa primarului Cristian Stan, care a precizat că diferenţa de impozitare este de aproximativ 100000 de lei. De menţionat că şi anul trecut s-a procedat în mod similar, rezultatul fiind un plus de aproape 200000 lei la bugetul local dar şi determinarea unora dintre proprietari de a obţine autorizaţiile necesare pentru reabilitarea imobilelor aflate în stadiu avansat de degradare.