S-a bătut multă monedă- a fost plină presa scrisă și audio-video, a dat în clocot Facebook-ul, pe tema noilor restricții pe care guvernul le impune începând cu 1 august, în plin sezon estival, când canicula și dorul de ducă îi scot oricum pe mulți din minți. S-au făcut speculații, au fost destui care au exagerat și, cum era de așteptat, s-a făcut prea multă politică.
În realitate, măsurile restrictive care vor intra în vigoare de sâmbătă nu sunt ieșite din comun decât prin “blândețea” cu care guvernul încearcă să stăvilească valul uriaș de contaminări zilnice, care amenință să genereze un blocaj general al sistemului medical.Pe scurt, masca de protecție va fi obligatorie și în spațiile deschise, în anumite intervale orare, care vor fi stabilite de autoritățile județene, iar localurile cu terasă vor fi deschise doar până la ora 23.00. Sălile de jocuri de noroc vor fi și ele închise cu o oră înainte de miezul nopții.
Mai trebuie spus că Hotărârea nr. 37 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, aprobată în ședința de marți seară, lasă loc de spațiu de manevră dar și pentru inițiative la nivel local. Vor avea deci un rol important autoritățile județene, prin acele comitete pentru situații de urgență, cu condiția să existe voință și expertiză, bineînțeles..
Aproape simultan cu informațiile privitoare la cuprinsul Hotărârii 37 a CNSU, Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a ieșit public să spună că “autoritățile au gestionat bine pandemia de COVID-19 atât timp cât nu a existat factorul politic și creșterea numărului de cazuri a început odată cu îndemnurile unor politicieni la nerespectarea regulilor.
Nu îl contrazicem , fiind evident că derapajele și declarațiile nefericite ale unor oameni cu notorietate, inclusiv politicieni, au avut o influență nefastă asupra dimensiunilor pandemiei. Au fost multe exemple rele și oamenii au fost incitați efectiv să nu mai respecte regulile. Asta nu ne oprește să afirmăm că Guvernul e vlaguit și că a ajuns într-o situație foarte dificilă:nu poate nici să lase hățurile, nici să întindă coarda. Vin alegerile și avem încă o dată nefericitul prilej să constatăm că agenda electoratului, interesul general, sunt doar marginale în raport cu interesele politicienilor, indiferent de culoarea politică.
Noile restricții, frecție la un picior de lemn
99