duminică , 18 august 2019
Home / INFO NAȚIONAL / NU STĂ “CUMINTE” NICI DUPĂ GRATII

NU STĂ “CUMINTE” NICI DUPĂ GRATII

Hulit de cei mai mulţi dintre foştii tovarăşi, urât şi dispreţuit de milioane şi milioane de români, Liviu Dragnea nu se potoleşte nici după gratii. A dat în judecată statul român, are ceva de împărţit cu Inspecţia Judiciară, pe care tot el şi acoliţii au inventat-o iar mai nou se războieşte până şi cu noua conducere a PSD. Concret, Tribunalul București judecă o cerere de intervenție formulată de fostul stăpân al partidului, în dosarul în care PSD a solicitat instanței înregistrarea în Registrul partidelor politice a noii conduceri.  Liviu Dragnea a cerut anularea alegerii Vioricăi Dăncilă și a lui Mihai Fifor la Congresul PSD în funcțiile de președinte, respectiv secretar general PSD. O primă şedință de judecată  a fost suspendată din cauza unor “probleme de timbraj” legate de cea de a doua cerere de intervenție, după ce solicitarea lui Liviu Dragnea a fost declarată admisibilă.

Cu un tupeu fantastic, Dragnea cere respingerea solicitării de înscriere în Registrul partidelor politice a rezultatului alegerii ca președinte al PSD a Vioricăi Dăncilă, “pe motiv de ilegalitate și nestatuaritate a alegerii, datorită faptului că alegerea sa ca președinte al PSD s-a făcut de către delegații la Congresul PSD din 29 iunie în baza modificărilor de Statut votate tot în acel congres, dar neînscrise la Tribunalul București”. De asemenea, Liviu Dragnea cere respingerea solicitării de înscriere în Registrul partidelor politice a rezultatului alegerii ca secretar general al PSD a lui Mihai Fifor.

Potrivit Legii partidelor politice, modificarea statutului sau a programului unui partid poate avea loc în condiţiile prevăzute de statut iar orice modificare se comunică Tribunalului Bucureşti în termen de 30 de zile de la data adoptării.      Cum solicitarea PSD la Tribunalul Bucureşti a fost înregistrată în 3 iulie,este evident că mobificările statutului n-au fost analizate şi validate şi n-a fost respectată condiţia ca cererea de înregistrare să fie afişată la sediul Tribunalului Bucureşti timp de 15 zile. Puţin cam alambicat dar, culmea, Dragnea are “puţintică” dreptate. Că nu va rezolva nimic cu acest demers, asta e de la sine înţeles şi nu reuşeşte decât să reamintească oamenilor că are un caracter infect şi niciun fel de scrupule.

Cât deşpre foştii prieteni, elocventă este reacţia lui Florin Iordache, sluga bună la toate, care îi ţinea locul atunci când lipsea de la şedinţele Camerei Deputaţilor: “Bate câmpii. Conform statutului, Liviu Dragnea și-a pierdut calitatea de membru PSD în momentul în care a fost arestat. Noi nu mai aveam președinte. Statutul vechi spunea că președintele este ales de toți membrii de partid.” Aşa o fi, cum spune “Ciordache” ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *