100
Pompierii de la Garda de Intervenție Cornesti au avut de lucru chiar din prima zi a anului. Miercuri după-amiaza au fost solicitați să intervină pentru salvarea unei femei care căzuse într-o fântână, în localitatea Cojasca.
Forțele de intervenție alocate de la Cornești au fost suplimentate cu un echipaj de descarcerare din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgoviște.
Cu ajutorul accesoriilor din dotarea autospecialelor, pompierii au reușit să extragă victima, aceasta fiind preluată de către echipajul medical SAJ și transportată ulterior la spital pentru îngrijiri medicale suplimentare.