Potrivit strategiei în curs de aprobare, România își propune să ajungă la o rată de vaccinare împotriva COVID-19 de 70% în rândul populației eligibile în anul 2022 și de 90% în anul 2023. Va fi elaborată o Hotărâre de Guvern în acest sens, aflată în procedură de avizare de către ministere. De asemenea, obiectivul de acoperire vaccinală în rândul copiilor sub 12 ani, atunci când va fi aprobat un vaccin pentru această categorie de vârstă, este de doar 20%, date fiind studiile existente ce relevă un grad crescut de reticență parentală.
Ce se poate spune la prima vedere? În primul rând că termenele sunt mult prea generoase pentru atingerea țintelor propuse. Adică vor fi alocate până la 14 luni pentru saltul de la 40 la 70% populație imunizată, extrem de mult dacă rememorăm violența și rapiditatea cu care a lovit valul IV al pandemiei. Riscurile sunt enorme, cu atât mai mult cu cât ar putea avea loc oricând mutații ale virusului care să ne prindă total descoperiți.
Oricum, indiferent de timp, targetul nu va fi atins fără schimbări majore inclusiv în ceea ce privește coordonatorii campaniei naționale de vaccinare împotriva COVID-19. Cei aflați încă la butoane și-au arătat limitele și trebuie dați la o parte, fără a ne referi aici la medicul militar Valeriu Gheorghiță. Trebuie dați la o parte cei care au aruncat banii pe o campanie de mediatizare slabă, prost concepută, departe de impactul scontat.
Este nevoie de asemenea, de pedepse mai dure pentru nenorociții care vaccinează „la chiuvetă” și pentru cei care îndeamnă oamenii să nu se imunizeze, invocând tot felul de motive ori teorii nereale. Nu în ultimul rând este nevoie de predictibilitate, să nu se mai schimbe nimic la nivel legislativ de azi pe mâine și să nu se mai bage magistrații ori politrucii de la CCR în chestiuni la care nu se pricep!