luni , 17 iunie 2019
Home / INFO NAȚIONAL / ORDONANŢA 114, A FI SAU A NU (MAI) FI ?

ORDONANŢA 114, A FI SAU A NU (MAI) FI ?

Pe măsură ce principalii miniştri jucători ai guvernului se complac într-un soi de pin-pong, ba încercând să paseze răspunderea, ba invocând beneficii până la proba contrarie închipuite, efectele negative ale OUG 114/2018 încep să își facă apariția şi în zona de energie. După ce companiile petroliere mari au anunţat că şi-au revizuit planurile de investiţii, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) intenționează să majoreze, cu aproximativ 2,5%, tarifele de distribuție a energiei electrice, din cauza taxei de 2% pe cifra de afaceri. Cum era previzibil, nici companiile energetice, nici de comunicaţii şi nici băncile nu vor accepta o diminuare a profiturilor. Mai ales că, după ce au ieşit la iveală resorturile care au condus la apariţia hulitei ordonanţe, vorbim mai de grabă despre o taxă de lăcomire a statului. Pentru că, în cazul în care s-ar fi constatat că marile corporaţii s-ar fi lăcomit la sărăcia românilor, erau destule agenţii şi autorităţi care să intervină, bineînţeles, în spiritul respectării legislaţiei economice şi fiscale, dar şi a principiilor fundamentale ale economiei de piaţă. Mai departe, revenind la  majorarea tarifelor de distribuţie, se va vedea cel mai mult în facturile consumatorilor industriali, cele mai afectate fiind IMM-urile. În condițiile în care, la consumatorii casnici, tarifele vor fi plafonate timp de trei ani, “decontul” îl va face economia. Cum anume? Scumpind produsele ori reducând alte cheltuieli, inclusiv pe acelea cu forţa de muncă. Adică în final tot românii cu venituri reduse sunt cei care vor avea de suferit, fiind cei mai vulnerabili în cazul scumpirilor.

Tot ca efect al OUG 114, extrem de contondent pentru  românul de rând, persoană fizică, băncile comerciale încep să sondeze terenul în perspectiva majorării unor comisioane. Şi se vorbeşte aici în primul rând de majorarea comisionului de retragere a lichidităţilor. Adică –ar spune unul ca Teodorovici- ale dracului bănci nu se mai satură să ne fure doar cu ROBOR-ul şi ne jecmănesc şi mai tare , ori de câte ori ne prezentăm la ghişee sau orice prăpădit de bancomat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *