Acasă EDUCAȚIE Pachete cu rechizite pentru elevii din Răcari, beneficiari ai proiectului „Școală pentru toți”

Pachete cu rechizite pentru elevii din Răcari, beneficiari ai proiectului „Școală pentru toți”

de adrian

Liceul Teoretic Ion Ghica din orașul Răcari, în calitate de aplicant principal, și Primăria orașului Răcari, în calitate de partener, implementează proiectul „Școală pentru toți!”, proiect finanțat prin programul ROMACT, program comun al Consiliului Europei și al Comisiei Europene.

Programul ROMACT vizează dezvoltarea capacităților la nivel local pentru integrarea rromilor. ROMACT promovează o guvernare democratică incluzivă la nivel local, asigurându-se totodată că grupurile vulnerabile, inclusiv rromii, sunt integrate ca beneficiari ai măsurilor și serviciilor furnizate de administrație.

Proiectul „Școală pentru toți!” constă în identificarea copiilor din medii precare ale orașului Răcari, stabilirea unui necesar de rechizite adecvat fiecărui an de studiu pentru anul școlar 2021-2022 și repartizarea acestor rechizite către copii, alături de flyere cuprinzând informații referitoare la drepturile copilului.

„Au avut loc primele întâlniri între copiii beneficari ai pachetelor cuprinzând rechizite, reprezentanții entităților care implementează proiectul și reprezentantul programului ROMACT. Școala Gimnazială Răcari, Școala Gimnazială Ghergani, Școala Colacu și gradinițele din localitățile orașului Răcari, unități generale aparținătoare de Liceul Teoretic Ion Ghica Răcari, au găzduit întâlnirile menționate mai sus, iar rezultatele au constat în 106 copii din clasele 0-IV echipați cu ghiozdan și rechizite conform nivelului de studiu și 7 grupe de gradiniță echipate cu rechizite necesare desfășurarii activităților educative (31 copii de gradiniță).

In incheiere, imi revine deosebita placere de a le transmite copiilor toate gandurile bune, sanatate, mult spor in activitatile scolare si obtinerea unor rezultate exceptionale”- a precizat primarul orașului Răcari, Marius Caravețeanu.

You may also like

Lasă un Comentariu