Irinel Badea, primarul comunei Văcărești, a anunțat o investiție deosebită, anume realizarea celui mai mare parc fotovoltaic din Dâmbovița. Potrivit mesajului postat pe pagina sa de socializare, a fost predat amplasamentul după cel luna trecută, a fost aprobat noul Plan Urbanistic General.
„Predarea amplasamentului pentru construirea în comuna Văcărești a celui mai mare parc de panouri fotovoltaice din județul Dâmbovița.
Noul Plan Urbanistic General al comunei Văcărești aprobat luna trecută, transformă comuna noastră în cea mai importantă zonă economică a județului Dâmbovița datorită ariei industriale de la Brătești ( 250 de hectare de teren intravilan situat la DN 71). A fost un proiect pe care alții au refuzat să și-l asume, însă noi am hotărât să punem astfel bazele dezvoltării întregii comunități locale din comuna Văcărești, județul Dâmbovița”- a punctat primarul Irinel Badea.