Constructorii profită de vremea încă bună și lucrează susținut la reamenajarea și modernizarea Parcului Mitropoliei. Au fost trasate aleile, s-a lucrat pe zona de ruine și au fost realizate instalațiile subterane. Prind contur fântânile arteziene și sunt toate șansele ca proiectul să fie finalizat în primăvara viitoare, la termenul asumat, dacă nu chiar mai devreme.
Despre acest proiect, primarul Cristian Stan a precizat că are o valoare de 6,7 milioane de lei, bani de la bugetul local, intenția autorităților fiind atât reabilitarea zonei de alei și a dotărilor cât și punerea în valoare a vestigiilor istorice. Edilul a mai adăugat că modernizarea Parcului Mitropoliei face parte dintr-un program mai amplu de reabilitare a întregii zone centrale a Municipiului Târgoviște, incluzând aici Piața Tricolorului- obiectiv finalizat, Cinematograful Independența și Piața Revoluției, care va fi finalizată în primăvară.Acestor investiții li se vor adăuga lucrările la infrastructura rutieră din zona centrală, anume modernizarea bulevardelor Carol I și Mircea cel Bătrân, prin proiectul de mobilitate urbană și Bulevardul Libertății, pe un proiect separat.
La vizita în teren, alături de primarul Cristian Stan au fost administratorul public Gabriel Boriga și viceprimarii Monica Ilie și Cătălin Rădulescu.
Parcul Mitropoliei capătă cu totul altă înfățișare
66