duminică , 21 iulie 2019
Home / EDITORIAL / PARVENIŢII, PRINCIPIILE MORALE ŞI SOLIDARITATEA

PARVENIŢII, PRINCIPIILE MORALE ŞI SOLIDARITATEA

Nu este deloc o premieră când spunem că slaba pregătire profesională a  parlamentarilor, în majoritate fripturişti şi pupincurişti care s-au priceput doar să dea din coate, să  “fructifice” la maxim calitatea iniţială de lipitori de afişe ori să se agaţe cu folos de poala rubedeniile înstărite politic, este direct  reflectată de calitatea  îndoielnică a celor mai multe dintre legile care ajung la Monitorul Oficial. Cu o asemenea armată de supuşi, nu este de mirare că, atunci când Puterea nu  legiferează din interes, ajung pe ordinea de zi tot felul de populisme şi iniţiative prosteşti, care nu aduc niciun folos real ţării şi românilor de rând. Amintim aici de proiecte privind scutiri dubioase de taxe, pentru anume tipuri de “activităţi economice”, cărăra le-au fost asimilate şi jocurile de noroc, de încercări tembele de a interacţiona cu legile economiei de piaţă şi de potopul de legi care au statuat fel şi fel de pomeni electorale. Şi mai toate aceste abuzuri, pe de o parte, şi neghiobii  le avem de curând îngemănate în aberaţia pompos intitulată “Legea recunoştinţei între generaţii”.

Un proiect depus şi susţinut cu semnături de 73 de parlamentari, aproape toţi de la PSD, care a stârnit déjà mari controverse, fiind şi extrem de dificil, dacă nu imposibil de aplicat.

Principala prevedere a proiectului- ”copiii majori apţi de muncă sunt obligaţi să-şi întreţină şi să-şi îngrijească părinţii inapţi de muncă, aflaţi în dificultate, necesitând sprijin material”- a împărţit iar opinia publică în două tabere iar argumentele iniţiatorilor pălesc în faţa explicaţiilor mult mai bine fundamentate ale criticilor.  În mod eronat, inițiatorii au pornit de la premisa  că “este nevoie de o astfel de lege din cauza migrației forței de muncă în străinătate, a cazurilor de bătrâni abandonați și a discriminării generate de faptul că există obligația de a crește un copil, dar nu și cea de avea grijă de un bătrân.” Ca să fie masa bogată,  proiectul prevede și pedepse cu închisoarea pentru cei care, din “rea-credință”, nu plătesc pensia de sprijin timp de două luni. Se remarcă din start uriaşa prostie prin care  migraţia este asimilată cu abandonul părinţilor , nimic altceva decât o gândire obtuză, care nu diferă prea mult de atitudinea baronului Bădălău, care a cântat, alături de manelişti, “să vină diaspora, ca să ne pişăm pe ea!”

Mai susţin oportuniştii şi caţavencii semnatari că  ne-am afla ”într-o lume în care normele morale se dovedesc a nu mai fi suficiente pentru a crea obligații reciproce între oameni, nici chiar între membrii aceleiaşi familii, dezumanizarea sub influenţa banilor, egoismul şi lupta pentru dobândirea averilor create prin munca părintilor şi bunicilor, determinându-i pe tineri să uite că au şi nu numai drepturi”. Câtă neruşinare, cât friseism tocmai din partea principalilor vinovaţi de starea şi degradarea economică şi morală a societăţii româneşti…

Dincolo de motivaţiile superficiale, puerile chiar, intrând în esenţa legii, este clar pentru orice om care gândeşte limpede, că o astfel de normă este aproape imposibil să cuprindă întreg spectrul situaţiilor care apar de la caz la caz. Să ne imaginăm un părinte care are nevoie de sprijin la bătrâneţe, dar care şi-a crescut copiii cu ajutorul social primit de la stat. Adică şi-a chinuit copii până a ajuns să se descurce fiecare cum poate. Câtă solidaritate şi câtă recunoştinţă merită un asemenea parazit, din punct de vedere moral vorbind ?

Uită iniţiatorii că milioane şi milioane de români au emigrat nu ca să-şi părăsească părinţii ci pentru că tocmai clasa politică şi guvernările dezastruoase, jaful instituţionalizat şi corupţia nu le-au lăsat altă alternativă decât sărăcia la ei acasă. N-a plecat nimeni sătul de bine să mănânce pâinea amară a străinilor, dar asta n-au de unde să ştie îmbuibaţii cu indemnizatii uriaşe, sinecuriştii ori titularii pensiilor speciale…

Citind  mai departe aflăm că, potrivit proiectului, pensia de întreținere plătită de copiii majori se stabilește pe cale amiabilă, ”apelarea la rezolvare pe cale judecătorească fiind ultima soluţie de urmat”. Păi oricine îşi dă seama că fraţi şi părinţi vor ajunge să umple sălile tribunalelor, stiute fiind realităţile care ţin mereu actual proverbul “frate , frate, dar brânza e pe bani!” Cum îşi închipuie cei care şi-au pus semnătura pe proiect, că vor plăti copiii care se consideră nedreptăţiţi de părinţi în raport cu ceilalţi fraţi? Şi ca să ducă prostia până la extrem, aceiaşi iniţiatori s-au au avut grijă să fie  prevăzute și sancțiuni, încurcând spre ruşinea lor articole din vechiul şi noul Cod Penal.

Fără a avea pretenţia unei analize complete, exprimăm totuşi dubii serioase cu privire la utilitatea acestei legi. Suntem conştienţi de problema bătrânilor abandonaţi şi de costurile pe care statul le supărtă cu îngrijirea acestora. Este nevoie de o intervenţie rapidă dar în cu totul şi cu totul alte direcţii, cum este cazul copiilor care câştigă bani buni de la stat pe urma părinţilor. Nu trecem de la o extremă la alta dar sunt contabilizate sute de mii de cazuri în care copiii primesc indemnizaţie de asistent personal pentru că au în îngrijire propriul părinte, suferind chipurile de cine mai ştie ce handicap. De acolo trebuie început şi nu cu iniţiative de acest gen, care nu fac decât să complice lucrurile, fără vreun câştig pentru societate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *