În urma celor opt percheziții domiciliare efectuate, la data de 26 septembrie de către polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Dâmbovița, într-o cauză penală privind traficul de droguri de risc, au fost descoperite și ridicate aproximativ 520 de grame de canabis, 15 semințe de canabis, 8 telefoane mobile, 8 grindere, 5 cântare de precizie, o macetă și 12.285 de lei, 500 de euro, 200 de GBP și 50 de franci elvețieni.
De asemenea, la data de 26 septembrie, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Dâmbovița au dispus reținerea a șase persoane, cercetate pentru trafic de droguri de risc.
Ulterior, față de patru persoane, a fost dispusă măsura arestării preventive, iar față de celelalte două, măsura arestului la domiciliu.
Reamintim că, în perioada august – septembrie 2023, persoanele bănuite ar fi comercializat, în mod repetat, în municipiului Târgoviște, inclusiv către tineri din școli și licee, cantități de canabis cu 50 de lei pentru un gram.
Totodată, din cercetările efectuate a mai reieșit faptul că drogul de risc ar fi fost achiziționat și „pe datorie”, iar din suma încasată după comercializare ar fi fost achitat costul drogurilor cumpărate.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul brigăzilor de combatere a criminalității organizate Ploiești și Pitești, precum și de cel al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița.