luni , 24 septembrie 2018
Home / CULTURĂ / PE 16 IULIE ÎNCEPE “VACANŢA LA MUZEU”

PE 16 IULIE ÎNCEPE “VACANŢA LA MUZEU”

Share

Complexul Național Muzeal Curtea Domnească Târgoviște organizează, în perioada 16 iulie-12 august, programul VACANȚĂ LA MUZEU. Programul este organizat sub forma unor module de câte o săptămână, care vor fi organizate în cele mai frumoase spații ale Complexului Muzeal, coordonatori fiind specialiștii muzeului.

Participarea este liberă, fără taxe de participare și nu implică aducerea unor materiale pentru realizarea activităților, acestea fiind puse la dispoziția participanților de către muzeu. Organizatorii doresc să ofere oricărui copil șansa de a petrece într-un mod activ, prietenos și educativ vacanța de vară. Ateliere diverse, jocuri, șansa de a vedea în derulare săpăturile arheologice de la Curtea Domnească, poveștile muzeelor, Centenarul Marii Uniri pe înțelesul copiilor, meșteșuguri uitate ,  așteaptă să fie puse în practică.

 Programul se defășoară de luni până vineri, între orele 9.00 și 12.00, și se adresează copiilor cu vârste între 6 și 12 ani, in limita a 20 de locuri pentru fiecare săptămână. Înscrierile și alte informații pot fi obținute la numărul  de telefon 0736.394.086.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *